azi am învățat un cuvânt nou, așa se pare. un cuvânt necunoscut care spune atât de multe. DEX-ul zice că ar însemna negare ori tăgadă, dar mie mi-a fost explicat altfel. ceva diferență de nuanță…sau mai mult de atât.
ard mai ceva ca un cuptor și mai devreme am avut și febră, mâine și poimâine vor zice auvai! toți mușchii și toate oasele. dar nu-i bai. insolație zic ai mei și n-ar fi de mirare la felul în care arăt. nu-i nimeni de vină că am vrut baia asta de soare, am avut așa nevoie de ea și de ziua de azi. m-am trezit devreme să nu pierd ocazia de a merge la munte, cu un grup numeros, care mi-a amintit cu drag de aventurile Cireșarilor. mi-am hrănit plămânii și gândurile cu aer magic și apă mai ceva ca-n basme și am urcat la peste 2000m. acolo sus e o altfel de lume, fără zgomot, ranchiună ori nemulțumire. natura are legea ei și se descurcă cum nu se poate de bine. aproape de soare și mai aproape de nori se vede totul un pic (un pic mai mult de fapt) diferit, iar vântul va sufla el cu putere dar nu spulberă fericirea. mi-am dat seama azi că nu călătoria în sine e importantă, ci felul în care o înțelegi și o parcurgi.
până seara am reușit să-mi scrintesc de câteva ori picioarele, dar cu toată oboseala am ajuns într-un final întreagă acasă. am picioare tare nătângi, sau mai bine zis tăgădașe ( în sensul pe care l-am folosit azi). florile roz rămân amintire și vor suplini regretul lipsei aparatului foto.
*tăgădaș - asemenea unui cal scos pe câmp primăvara după ce o iarnă întreagă a stat închis în grajd. adică neobișnuit cu noua situație, neacomodat, neînvățat, stângaci.
tot azi am aflat și de melodia asta, care-i la fel de specială ca și persoana care o asculta.