Rodica Ojog- Brașoveanu era de ceva vreme pe lista ”aș vrea să văd cum scrie”, așa că nu am ezitat săptămâna trecută să fur temporar ”Cianură pentru un surâs/ Bună seara, Melania”. Am savurat-o nu atât pentru cuvintele noi delicioase, cât pentru personalitatea unei băbuțe veritabile, aparent senilă și candidă, în realitate o inteligență ascuțită. Cum să ți-o imaginezi? Ca o ”femeie de peste 60 de ani care-și așază ghetele la geam de Sf. Nicolae și tot ea vâră înăuntru bomboane. mătase pentru brodat și alte prostii...” Melania Lupu jonglează cu toate celelalte personaje, ea e cea care născocește și pune la punct planuri pentru surâsul cuceritor al tabloului lui Goya, doar că omite anumite detalii, care o dau, inevitabil, în cele din urmă de gol. Două lucruri (printre altele mărunte) m-au frapat la ea: atașamentul față de motanul Mirciulică (prietenul și confidentul ei aproape devotat): ”-Nu cunosc altceva mai bun când ninge decât o budincă fierbinte...Ce faci, Melania? Ai pus prea mult lapte...Să nu uiți să-i povestești azi lui Mirciulică Albă-ca-Zăpada. Mi se pare extrem de potrivită.” și modul în care se încuraja singură în situațiile critice prin gânduri: ” Da, draga mea! N-a făcut decât să reconstituie punct cu punct itinerarul tău, dar n-a demonstrat nimic. Păstrează-ți cumpătul, fetițo, și procedează ca și cum ai fi sigură de nevinovăția ta.” Cel mai bine cred că a reușit maiorul Cristescu, cel care a avut cel mai mult de furcă cu ea, să o descrie și să o înțeleagă: ” O personalitate fascinantă, plină de farmec, cu o rară capacitate de a fi fericită, de a găsi bucurie în orice mărunțiș. ”Da, recapitulă un gând mai vechi, apetituri și grații de fetiță, altoite pe o minte de gangster.” ”
O lectură plăcută de vacanță.