câteodată îmi vine să mă zgâriu pe ochi. de ciudă. și-mi vine să plâng și să urlu peste șapte zări și șapte mări, să mi se întoarcă ecoul ca un bumerang și să se rotească aiurea ca un vitezoman zăpăcit. viața asta colorată cu vârtejul ei amețitor și drumurile întortocheate...
știu că îmi doresc din tot sufletul să merg acolo, dar nici nu vreau să mă gândesc că acolo o să-mi facă rău și că acolo o să fie tare greu. nu, nu mi-am pierdut încrederea și știu ce vreau. vreau să fiu de folos făcând ceva ce îmi place. vreau să simt că încolțește ceva bun din mine.vreau acolo. realitatea e deocamdată alta.