...
E seară. Cinăm și facem, ca de obicei, pe rând, retrospectiva zilei. Apoi mă trezesc din senin că-mi spune:
- Te rog să scrii, dragă Dar! Trec pe lângă mine niște sentimente care-mi cuprind întreaga inimă și n-aș vrea să le uit... Aseară am fost impresionat de George și azi m-am gândit toată ziua la gestul lui.
- Nu știu la ce anume te referi...
- Cum a venit el, cu toată ființa lui senină, și m-a pupat pe pantaloni zicându-mi „Ciiiiii, taaatiiiiii!” [adică „Mersi, tati!”] pentru că i-am reparat jucăria. Știi, nu aș vrea să uit aceste lucruri...
Am zâmbit. Nu fusesem foarte atentă la acel moment. Dar într-adevăr, e uimitor pentru noi cum un gest atât de mic poate declanșa o bucurie atât de mare pentru un copil. Asta pentru că, „mari” fiind, uităm adesea că gesturile mici contează...