foto: Ștrămpănel
...
În urmă cu exact patru ani, coborau întâmplător din tabără cu același microbuz până în Sebeș [Alba], unde urmau să-și aștepte fiecare trenul spre casă. Inima ei bătea plus-plus în gară, atunci s-au privit prima dată lung în ochi. El i-a dăruit o carte și apoi a întrebat-o, într-o doară, dacă-l primește de vine în vizită prin Sibiu... Uimită foarte, deja urcată în tren, nici nu mai știu ce răspuns a îngăimat...
Azi au mers din nou Acasă, împreună, acum treicaunul, în locul în care s-au cunoscut și unde le-a început povestea. Rodul lor a fost pentru prima dată acolo, la fel și bunicul și Ștrămpănel. Regăsirea locului și a lupilor tineri, deși de scurtă durată [altădată stăteau cel puțin două zile], le-a alinat puțin dorul... Înainte de plecare, bunicul cel înțelept, alăturându-și cuvântul clipocitului lacului, le-a mai zidit o cărămidă de întărire în inimi, iar ei i-a plăcut mult analogia pe care acesta a făcut-o cu schela și casa. [Te servești de schelă ca să-ți construiești casa, dar nu stai o viață sub schelă; când termini treaba, o dărâmi. Schela e tehnologia, casa ești tu ca om, educația, creșterea ta.] Printre multele binecuvântări primite, măcar una e sigur de întoarcere!