...
„Micul prinț se duse să vadă trandafirii.
- Nu semănați deloc cu trandafirul meu, nu sunteți încă nimic, le spuse el. Nimeni nu v-a îmblânzit și nici voi n-ați îmblânzit pe nimeni. Sunteți la fel cum era vulpea mea. Nu era decât o vulpe asemănătoare cu o sută de mii de alte vulpi. Dar mi-am făcut-o prietenă, iar acum e fără seamăn pe lume.
Iar florile de trandafir erau foarte stingherite.
- Sunteți frumoase, dar sunteți reci, le mai spuse el. Nu poate muri cineva pentru voi. Firește, despre floarea mea de trandafir un trecător obișnuit ar crede că vă seamănă. Dar ea singură e mai importantă decât voi toți, deoarece pe ea am stropit-o. Deoarece pe ea am pus-o sub un glob pe sticlă. Deoarece pe ea am adăpostit-o după un paravan. Deoarece ei i-am omorât omizile (în afară de două-trei pentru fluturi). Deoarece pe ea am ascultat-o plângându-se sau lăudându-se sau uneori chiar tăcând. Deoarece este floarea mea de trandafir.”
(Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupéry, traducere de Ileana Cantuniari)
Când am regăsit acum câteva zile curtea alor mei, atât de verde și înflorită, mi s-a părut, în comparație cu grădina noastră miniaturală de pe balcon, o adevărată pădure luxuriantă - asta pentru că, la propriu, două hortensii de-ale lor ocupă cât toate ghivecele noastre... Și totuși, florile pe care le-am îngrijit din primăvară, m-au învățat nenumărate lecții.
Întâi de toate, că grija și răbdarea rodesc. O floare e ca un copil: ca să crească, trebuie îngrijită. Udată, curățată de frunzele și de florile uscate, mutată mai la soare sau mai la umbră, replantată într-un ghiveci mai mare, stropită de afide [păduchii plantelor, de care iedera noastră a fost plină-plină], chiar spălată sub duș dacă e nevoie. Florile simt; dacă le îngrijești cu drag, înfloresc tare frumos. [Cred că florile sunt echivalentul zâmbetului copiilor.]
Pe de altă parte, tot ele m-au învățat că dragoste cu forța nu se poate. În luna lui Prier am cumpărat o lavandă, apoi am mai primit una de aniversarea mea. Erau o adevărată frumusețe! Ca să le meargă bine, le-am ținut câteva zile în casă și le-am udat zilnic, să le priască. Da, doar că lavandele preferă alte condiții. Abia când au început să pălească am citit cum trebuie îngrijite [le plac curenții de aer, le trebuie un ghiveci înalt, un sol nisipos, chiar pietros, iar apă la câteva zile], și până să apucăm să luăm alte ghivece, lavandele mele s-au uscat cu totul...
Întâi de toate, că grija și răbdarea rodesc. O floare e ca un copil: ca să crească, trebuie îngrijită. Udată, curățată de frunzele și de florile uscate, mutată mai la soare sau mai la umbră, replantată într-un ghiveci mai mare, stropită de afide [păduchii plantelor, de care iedera noastră a fost plină-plină], chiar spălată sub duș dacă e nevoie. Florile simt; dacă le îngrijești cu drag, înfloresc tare frumos. [Cred că florile sunt echivalentul zâmbetului copiilor.]
Pe de altă parte, tot ele m-au învățat că dragoste cu forța nu se poate. În luna lui Prier am cumpărat o lavandă, apoi am mai primit una de aniversarea mea. Erau o adevărată frumusețe! Ca să le meargă bine, le-am ținut câteva zile în casă și le-am udat zilnic, să le priască. Da, doar că lavandele preferă alte condiții. Abia când au început să pălească am citit cum trebuie îngrijite [le plac curenții de aer, le trebuie un ghiveci înalt, un sol nisipos, chiar pietros, iar apă la câteva zile], și până să apucăm să luăm alte ghivece, lavandele mele s-au uscat cu totul...
Multe din florile noastre le-am prăsit de la părinți, și dacă nouă ne-au adus bucurie, am considerat că putem face, la rându-ne, același lucru pentru alții. Prin urmare, am început să mai plantez pui de cactuși, firicele de begonii, mentă, mușcate sau Sempervivum și să le dau mai departe. Dar din dar și bucurie împărtășită!