...
aș vrea un ceai
și-un minut de liniștire.
o pauză,
să mă îmbrățișeze-un gând de bine...
Zile-ntregi, nici nu mai știu câte... Atât am așteptat momentul în care să apuc să beau un ceai în tihnă, bucurându-mă de liniște, de lumină, de flori, de Acasă. De fapt, nu am apucat pentru că nu m-am mai apucat să mă trezesc în zori. M-am împiedicat de adormitul foarte târziu și de oboseală... Azi-dimineață însă m-am zorit și, văzând lumina care scălda balconul, nu m-am mai putut întoarce în pat. Am pregătit repejor un ceai, am luat Familia Ortodoxă și țuști! Acea jumătate de oră a fost neprețuită! Zorile m-au înseninat, iar cele citite cu mai multă voință m-au întrarmat!