...
Prima amintire pe care o am despre ea, de aproape acum cinci ani: nu am putut să-i țin minte corect numele de familie. A doua amintire: am simțit nevoia să-i scriu o scrisoare, mă impresionaseră energia și entuziasmul pe care le răspândea în jurul ei. A treia amintire: mi-a răspuns la scrisoare mai repede decât aș fi crezut! A patra amintire: un plic gălbui-maroniu, mare, adus de muma [în cutia noastră poștală nu încăpuse și îl primise în mână] în care era ultimul număr al revistei FITS. Atât, că de acolo am pierdut numărătoarea. A urmat nenumărarea...
Dintre oamenii diamantini pe care-i cunosc, PollyAndra e titirezul, copilul-iubitor-de-stele, PhotogrAndra, Steluța, traficanta de artă, dăruitoarea... Într-adevăr, dăruitoarea! Puțini sunt cei pe care-i știu și dăruiesc cu atât de multă, cu nemăsurată bucurie. Cu atâta elan, cu sinceră prietenie!
De la finele lui 2014 ne-am văzut mai răruț [în ultimul timp din Paști în Crăciun, literalmente], iar de la finele lui 2015 n-am mai hoinărit cu pungi de Gusto în mână, pe străzile Sibiului, împreună, pentru simplul motiv că una era în Est, iar cealaltă în Vest. Cu toată distanța kilometrică, prietenia noastră a crescut ca un pomișor frumos. Fiecare l-a udat și l-a îngrijit cum a putut și cum s-a priceput...
E bine când dorul se transformă-n rod, când rodește. Când nu mai roade...