...
Dragă Micule Dar,
Când a mai trecut o lună? Zburăm pe aripile zilelor ca frunzele arămite toamna, iar tu crești ca Făt-Frumos cel din povești...
Între timp ai rămas fără moț, dar e mai bine așa. Ești tot Zulufel, dar fără să-ți intre părul în ochi. Ai devenit mai sprinten. Te dai imediat jos din pat cât ai zice hop! și încerci să urci tot singur la loc. Ai învățat cuvinte noi. Bucuria mea cea mare - în noianul atâtor zile în care am picat frântă, mai ceva ca după sapă - e că ai început să mă strigi mama. De fapt, e mai degrabă un maman - deși încă nu te-am învățat franțuzește.
Ești un mare mic explorator! Și-am început să-ți zic și instalator, că mai nou inspectezi chiuveta de la bucătărie, obiectele sanitare din baie, dar și dedesuptul mesei sau al biroului. Cred că ți se pare interesant să descoperi și partea cea nevăzută, de multe ori te văd entuziasmat. Nici de bucătărit nu te lași, toate dulapurile cu farfurii, oale, tăvi, borcane, sticle și conserve trec prin câteva inspecții zilnice. Uneori, când nu mai am energie să le tot adun, leg butonii între ei cu sfoară, iar tu tragi cu putere, nedumerit de schimbare.
Dădace? Au încercat mătușicile, și pe rând, și împreună. Funcționează maxim două ore, apoi îți amintești de Laalaa și dacă nu mă ai prin preajmă începi să plângi cu lacrimi de crocodil. Și cu decibeli pe măsură. Așa se face că, întorși în graba mare de la Loving Vincent [căruia nu i-am mai văzut finalul], te-am găsit plângând „cu hohot și sughiț”, de cred c-au știut toți vecinii că noi ne-am dus la film. Ești mămos, dar deocamdată ce-ți pot face? Să te iubesc în continuare și să am răbdare...
așadar,
cu drag și cu răbdare, maman