foto: © Dar
...
Ultima odaie în care a poposit Micul Dar în călătoria lui spre București [cu moț] și dinspre București [fără moț] a fost cea a bătrânei Căsuțe Curcubeu. L-a urcat acolo bunicul lui cel-mereu-pus-pe-joacă, iar el, micul explorator, bineînțeles că a fost încântat! Tare mult s-a bucurat și de plimbarea în roabă, de iarba cea înaltă, de Rex, de leagănul albastru din curte, dar și de toate celelalte lucruri pe care le-a descoperit zilele trecute.
Lăstărel pentru că-i încă un lăstar de om. Hodăielnic, adică umblă din odaie-n odaie. Așa l-a botezat muma cea aristocrată și am știut că-i vom păstra acest nume până ne întoarcem acasă.
Cui nu-i place să călătorească? O călătorie te îmbogățește și te schimbă, mereu. Da, doar că nu e mereu ușor. Mai ales dacă de fusta ta stă agățat zi și noapte un bebe de un an pe care îl chinuie caninii de săptămâni întregi, iar tu nu ți-ai revenit după alte plecări recente. Să pregătești bagajul [în stil paporniță, cum faci singură haz de necaz] îți ia ore întregi, iar puțini sunt cei care știu că nu e vorba doar de două-trei body-uri. În general, oamenii știu doar că vii pentru scurt timp. Că vii și apoi iar pleci...
Timișoara. Severin. București. Sibiu. Timișoara. Peste 1000 de kilometri în cinci zile. Mai multe odăi, despachetări și împachetări, timp scurt, dar valoros, petrecut cu oameni dragi. După ce trece oboseala, va rămâne amintirea bucuriei. Ce face Hodăielnicul? Ei bine, de când nu mai are moț i s-a schimbat fizionomia, dar și-a păstrat năravul: se ține scai de mine, cerând Laalaa... Aaa, și bucuria cea mai mare, care să-mi alunge toate oboselile e că a început să mă strige mamamamam. Cu accent franțuzesc, cum glumește Dar.