...
„Scrie bine, dar cartea are un final trist. Un final care o să te întristeze...” - asta mi-a spus Șandreea în urmă cu o lună în Cărturești când am întrebat-o despre romanul Fetița care se juca de-a Dumnezeu al lui Dan Lungu. Nu-i nimic, o să-l citesc pentru stil! - mi-am spus atunci făcând pe ghizdava. A sosit prin poștă în seara în care am fost prima oară să-l vedem pe Acasă, îmi amintesc că Dar avea ghiozdanul greu și inițial nu mi-am dat seama că e plin cu cărți...
Mi-a plăcut pentru că prezintă povestea din mai multe perspective, creionând mai multe tipologii umane. Nu poți să nu te înfiori când citești prin ce situații pot trece românii dincolo pentru a câștiga o pâine. Unele povești chiar sunt un fel de râsu-plânsu. Pe de altă parte, e o carte atât de tristă pentru că e atât de verosimilă. Pentru că paginile ei deapănă povestea atâtor zeci de mii de copii ai căror părinți sunt plecați să lucreze în străinătate pentru a le asigura un trai mai decent. Știu destule cazuri asemănătoare Rădiței [fetița personajul principal din poveste], la care, gândindu-mă acum dintr-o perspectivă mai profundă, nu am putut să nu mă întristez. Ce adevărate drame se pot petrece în sufletul unui copil pentru care mama [sau tata] devine doar o voce, o promisiune de întoarcere care se prelungește mereu din cauza planurilor de bunăstare... [Într-o oarecare măsură pot înțelege suferința, deși tata pleca doar câte trei luni pe an când eram noi mai mici - de obicei toamna sau iarna. Mi-au rămas întipărite în minte momentele sfâșietoare din ziua plecării, sau clipele în care primeam scrisoare de la el, iar când ne-o citea mama plângeam toate trei de dor...]
Dacă m-a ajutat să înțeleg ceva această carte, e importanța unității familiei. Faptul că banii și cadourile, fie ele și cele mai scumpe lucruri din lume, nu pot cumpăra sau înlocui dragostea părinților. Un copil are nevoie de cineva care să-l asculte, care să-l înțeleagă, care să-i arate afecțiune, are nevoie de mama și de tata, de amândoi.
O recomand, deși e o carte atât de tristă pentru că e atât de verosimilă.