...
pe ea am întâlnit-o vreo trei dimineți, aproape de intersecția Circumvalațiunii cu Torontalului. de fiecare dată s-a uitat în ochii mei și mi-a zâmbit ghiduș. atunci când am văzut-o însoțită de tată [în celelalte două dăți era bunica cea care se ruga de ea să nu mai fugă atât de tare] era îmbrăcată în mov și avea o fluieriță cu care trezea fiecare trecător. ajunsă în dreptul meu, m-a privit, a fluierat poznaș, apoi, deja cu doi pași în spate, a șoptit cel mai drăgălaș: „scuze!”. am zâmbit cu toată inima de dragul ei...