fracțiunea stradală [2]

...

pe ea am întâlnit-o vreo trei dimineți, aproape de intersecția Circumvalațiunii cu Torontalului. de fiecare dată s-a uitat în ochii mei și mi-a zâmbit ghiduș. atunci când am văzut-o însoțită de tată [în celelalte două dăți era bunica cea care se ruga de ea să nu mai fugă atât de tare] era îmbrăcată în mov și avea o fluieriță cu care trezea fiecare trecător. ajunsă în dreptul meu, m-a privit, a fluierat poznaș, apoi, deja cu doi pași în spate, a șoptit cel mai drăgălaș: „scuze!”. am zâmbit cu toată inima de dragul ei...

fracțiunea stradală [1]

...

azi-dimineață, la intersecția cu Teiului, acolo unde aștept să treacă mai întâi mașinile pentru că nu e zebră, m-am intersectat cu o mamă ce ducea, pe lângă geanta ei, ghiozdanul și umbrela picolinei roz ce o zbughise înainte. inițial nu mi-am dat seama de ce chipul mamei era oarecum crispat, dar am înțeles după două secunde, când am auzit-o spunându-i micuței: „haide, doar nu vrei să ne oprim ca să aduni toți melcii pe care-i întâlnim pe stradă!”

te-ajunse dor de Rai?

...

„Suflete, ți-i dor să te înalți? 

Știi că te lovești de grinzi în creștet 

Și răsună jalnic lemnul veșted, 

Când lovindu-ți capul vrei să salți. 

Suflete, te-ajunse dor de Rai?” 

 (În cătușe - Zorica Lațcu)

tihnă

...

cea mai bună cafea e cea băută în tihnă, acasă, duminica după-amiază... timpul trece, iar ochiul-boului crește.

17x25

...

concluzie dovedită: Iubirea-i cum ți-o construiești și cum de la început o păzești.

Dacă tu nu te-ai raporta așa la mine, nici eu n-aș descoperi atâtea valori-izvoare ale iubirii. Dacă n-ai avea răbdare și îngăduință, dacă nu m-ai mângâia cu priviri blânde și senine, dacă nu m-ai corecta când greșesc, dacă nu mi-ai aminti de lucrurile cu adevărat importante atunci când pe alte cărări rătăcesc, dacă nu ai insista să fac ceva atunci când dau înapoi fără motiv, dacă nu mi-ai spune vorbe din popor, dacă nu mi-ai hrăni visurile, dacă nu ai avea grijă de sănătatea mea, dacă nu ai face haz de necaz când fac vreun pocinog, dacă nu ai fi atât de discret și dacă nu ai proceda cu tact, dacă... infinit de mulți alți „dacă...”. Darul rămâne Dar pentru că mă zorești constant la păzire, pentru că te comporți cu mine așa cum orice băiat ar trebui să se comporte cu o fată și pentru că ești așa cum orice logodnic ar trebui fie față de viitoarea lui soție... La multe, dragă Dar!

despre cum răsare un mărțișor

...

Atunci când lumina inundă mai bine pereții, noi plecăm de-acasă. Adineauri m-am întrebat ce fac toate cărțile în timp ce suntem plecați. Oare sar pe rând din raft și încep să spună câte o poveste? Hortensia, gazda lor, e o norocoasă! Zebro ascultă, la rându-i, cuminte de pe dulăpiorul de lângă peretele de vizavi. Polarul îl las hibernând, dar, cine știe, poate după ce încuiem ușa de la intrare capătă brusc curaj. Verzulina privește cuminte de lângă ușă, doar îl are vecin pe Micul Prinț. Cea mai nouă veste e că de două zile „și-au scos degetele-afară” semințele de ochiul-boului primite ca mărțișor. Cred că toate florile și cărțile din cameră le-au povestit proaspetelor narcise despre ele...

„deci și ție-ți plac narcisele?”

...

„Prietenia nu se poate învăța de la nimeni, ci se trăiește ca o pregustare a raiului încă de pe pământ...”

După cum mi le simt, coastele cred că mi-au rămas întregi [deși, după așa strânsă îmbrățișare, mai că s-ar fi putut frânge]. De când ne cunoaștem a fost așa: eu am venit un pas înspre tine și tu zece înspre mine. Eu ți-am scris un rând, tu mi-ai răspuns într-o pagină. Eu ți-am dăruit un măr, tu mi-ai adus un sac. Eu am fost egoistă, tu dăruitoare. Mi-ai fost alături mereu când am avut nevoie. Eu am fost de atâtea și atâtea ori absentă, fizicește departe... 

Ești cel mai entuziast copil mare pe care-l cunosc! Pur și simplu, debordezi energie și poftă de viață în jurul tău! Cam rari oamenii aceștia, iar tu ești o sămânță care va crește și-i va molipsi și pe alții de bucuria ei!

„Prietenii, acest dar de mare preț, întotdeauna vin nepoftiți, trimiși fiind de Dumnezeu...” Dincolo de câte putem pricepe, se întâmplă lucruri de nepriceput. Rămânem în mijlocul străzii uluiți, râzând de jocul vieții. „Deci și ție-ți plac narcisele?”

dincolo de ceașcă

foto: PhotogrAndra***

tu vezi doar două mâini ținând o ceașcă de ceai verde cu vanilie și un biscuit integral. eu, privind-o, îmi reamintesc acea după-amiază de sâmbătă în care am fost acasă și i-am făcut o vizită neașteptată pianistei dragi... negândindu-te la aroma vanilată, poți să-ți imaginezi o încăpere scăldată în lumină [cu ferestre exact cum îmi doresc să avem și noi când va fi să găsim și să clădim locșorul nostru: mari, uriașe, prin care să năvălească lumina, iar la baza lor o grindă lată pe care să te așezi să citești] și, în jurul unei măsuțe, șapte suflete-prieten împărtășindu-și reciproc bucurii și greutăți trăite în intervalul în care nu se văzuseră. nu-i așa că le vezi fețele surâzătoare de fericire? atunci când mă găsesc în preajma lor trăiesc un sentiment de odihnă și liniștire a inimii care face ca gheața să se topească și să răsară soarele...

cine-i hoțul?

...

„Ni se fură viața de sub ochii noștri și noi nici nu ne dăm seama.” 

(Pr. Nicolae Tănase)

Ni se fură viața de sub ochii noștri... M-am gândit zile întregi la aceste cuvinte ale Părintelui Tănase atunci când nu am mai reușit să scriu scrisori, să citesc, să răspund oamenilor dragi la mesaje etc...Ni se fură viața, ni se fură ochii... Carevasăzică, trebuie să ne zorim cu vioiciune; ne trebuie rădăcini, avem nevoie de statornicie. Dar mai bine „puține cuvinte, multă iubire”...

...

am văzut

oameni-lumânare

care,

îndoindu-se,
se aprind.

72

...

„Tu ai un fel de paradis al tău

în care nu se spun cuvinte.”

„Tu ai un fel al tău senin

De-a ridica orașele ca norii.”

(Nichita Stănescu)

cum dospim aripile?

...

sunt o plămadă de contraste. parcă nu m-aș desprinde încă de oraș, deși încep să simt din ce în ce mai des că aripile mi-ar zbura undeva la sat. într-un loc liniștit cum e grădina de acasă, după care am tot tânjit zilele astea [cu toate că tata mi-a spus că și acolo e frig -  poate mai frig decât aici - și plouă]... ieri seară, venind spre casă, m-am oprit  câteva secunde în fața unui zarzăr înflorit din apropierea intrării Zânelor. l-am privit ca pe cea mai mare minune a lumii. oarecum chiar așa l-am simțit - acolo, pe marginea trotuarului, stingher în mijlocul agitației citadine. veghea. rezista. e printre primii vestitori ai revenirii la viață a naturii... nu știu ce simte el, dar aripile mele bat. se zbat. caută. un rost care te crește e bun, dar dacă nu te odihnește pe deplin, e provizoriu. tu-mi spui în fiecare zi că ține de noi să ne facem viața un Rai. deocamdată, să așteptăm primăvara. înainte să reușească să zboare, aripile trebuie să se întărească...

mama nu e departe

...

M-am gândit la tine azi-dimineață. Era aproape șapte; știam că ești ajunsă la lucru, și m-am mulțumit să-ți trimit un mesaj de mulțumire, pe care să-l citești în pauza de masă. [Mie nu-mi place să mi se spună: azi e ziua în care să te gândești la mama, mâine la tata, poimâine la îmbrățișări și săptămâna viitoare la cum să salvezi pământul. Nu cred că ne trebuie zile speciale pentru a le spune celor dragi că-i iubim, nici zile în care să sărbătorim dorul, scrisul, zâmbetele etc. Fiecare zi e cel mai bun prilej de a face toate acestea! Și totuși, azi fiind ziua mamei, am conștientizat mai profund decât de obicei faptul că ea e cea care mi-a dat viață și m-a crescut, și-i datorez respect și recunoștință. Necondiționat...] Când te-am auzit pe seară, erai veselă pentru că primiseși micul nostru dar. Nimic nu valorează cât prezența acolo, știu, dar m-am bucurat că de astă dată nenea poștașu ne-a ajutat mai bine decât m-aș fi așteptat. Îi mulțumesc lui Doamne Doamne și mă bucur că ești!

omul care râde

...

Nu știm pentru ce companie lucrează, nici cu ce se ocupă. Cert e însă că ajungem să credem din ce în ce mai mult că a fost trimis acolo pur și simplu ca să destindă atmosfera. De mai multe ori pe zi, minute în șir, prin ferestruica noastră se aud râsete sănătoase de jos [Cele mai sănătoase și lungi râsete pe care le-am auzit eu vreodată!]. Omul râde din toată inima lui, iar noi, concentrate printre zeci de foi care se vor revizuite, ridicăm câteva secunde privirea din monitoare surâzând. Uneori pufnim de-a dreptul, căci râsul lui ni-l provoacă și pe-al nostru. Așa se face că în tot acel vârtej de proiecte-de-predat-ieri, răsare pe nesimțite o rază care ne descrețește frunțile și ne amintește să clipim. Eu nu l-am văzut, dar din spusele Chițibușarelor de la geam e un blondin slab, cârlionțat, hipiot. Așa ți l-ai imaginat și tu, nu-i așa?

71

...

Simți că trăiești lângă un aristocrat. Locuiești permanent în casa lui [oriunde ar fi ea, chiar și în mijlocul nicăieriului]. Te ascultă, are grijă de tine, se gândește la binele tău chiar și atunci când vorbește puțin și pare foarte adâncit într-o idee pe care o coace. Se trezește devreme pentru ca tu să-ți ții promisiunile. Adoarme târziu pentru că tu mănânci ciocolată și încă ești trează după miezul nopții. Te privește cald, blând, iubitor. Te îmbrățișează cuprinzător, dar rămânând aristocrat. El are sânge albastru. Tu ce faci ca să-l meriți și să locuiești în casa lui?

nu poți. dar vrei?

...

nimeni și nimic nu poate fi forțat. nu poți forța un om să facă ceva ce nu-și dorește [nu e imposibil, dar rezultatul nu e de dorit], nici cuvintele să se aștearnă atunci când nu sunt coapte. deși calendarul îți arată c-a venit Mărțișorul, nu prea-ți vine să crezi că afară e primăvară când vremea te întâmpină ursuză și friguroasă...

 [MĂRțișor a ajuns cu precizie de castană fiziciană.]