...
Dragă anule-care-ai-trecut,
Ești primul căruia-i scriu o pseudoscrisoare în forma asta. O las aici pentru că astfel nici n-o voi pierde, nici mototoli. Parcă mi-e oarecum greu să te împart ca să-mi amintesc toate câte s-au petrecut de-a lungul celor patru anotimpuri în care ai stat alături de noi.
Pe scurt și nediacronic: am primit inel de la cardiologul-oftalmologul-nutriționistul meu, ca promisiune a Tainei care va urma peste patru luni și-un pic. Am călătorit din sud-vestul până în nord-estul țării [sunt sigură că nici Dar nu a uitat surpriza Castanei cu Iona din salina de la Turda, ori vizita făcută în luna lui Prier domnului Brâncuși, ori călătoria în Moldova și Bucovina, sau urcările la Oașa, sau zilele de la Cluj de la începutul lui Răpciune, sau toate câte au mai fost], descoperind de fiecare dată o altă parte din mine însămi [și din inima lui Dar]. Am visat la un București editorial, dar am renunțat la idee odată ce-am ajuns acolo două zile pentru interviul unui posibil Paris bibliotecar. N-au fost nici unul, nici celălalt pentru mine [noi], căci Răpciune a adus da-ul pentru Timișoara revizuitoare. Mi-am luat la revedere de la domnul Microsoft [fără niciun fel de ezitare], am strâns cel mai esențial bagaj și m-am mutat pe strada Stelelor [da, dintre toate străzile, exact pe asta!]. Am fost departe de prieteni dragi, dar faptul că revederile ne sunt mai rare nu a făcut decât să mă ajute să-mi dau seama cât de neprețuiți sunt... Am scris scrisori în continuare, iar „hora scrisoricească” devine tot mai încăpătoare și asta mă bucură tare mult. Am numărat săptămâni [61] și luni [14] de dar, alături de Dar. Am învățat să fiu mai atentă la ce, cum, când și cât mănânc [nu mai am deloc prânzuri din ciocolată și covrigi de pe stradă; nu mai mănânc fructe la masă, imediat sau înaintea mesei] și am fost zorită să încep să gătesc și altceva în afară de brioșe și salam de biscuiți. Nu am citit mult, dar a fost bun și acel puțin, cu dorința ca 2016 să fie mai rodnic și într-ale cotoarelor. Am devenit locatar în Casa Revizuitoare, alături de o mână de detective „surori ale lui Dex” care mă urnesc în a vedea și-a corecta, literă cu literă, virgulă cu virgulă, tot ceea ce alții au lăsat neadecvat. Cinci luni nu am mai băut deloc cafea [îmi propusesem să renunț la ea], apoi m-am reapucat; acum e simplă, doar pe post de leac când mi se închid ochii și ar trebui să stea treji...
Cam atât. E timpul să ne luăm la revedere, iar eu să-ți mulțumesc.
cu litere mici,
G.