...
[sau despre cum doi oameni pot vorbi despre același lucru, spune ceva contrar, având totodată ambii dreptate]
Au fost odată doi avocado aleși dintre alte zeci, dintr-o cutie de hârtie de supermarket. Fiindcă aveau coaja cam tare, au fost înveliți cu foaie de ziar și așezați sus pe frigider, să se coacă mai repede. Într-una din seri, unul a devenit salată împreună cu niscaiva usturoi și ceapă. Scaiete, deși el l-a preparat, dup-amestec în vânt nu prea s-a dat. Ciuline îns-atât l-a savurat, că până și noaptea-n pătură ar fi mâncat. Și pentru c-au mai rămas vreo două lingurițe, avocadoul salată a fost învelit cu celofan și pus la rece. A doua zi, înaintea mesei, când au fost scoase borcanele cu zacuști și gemuri, Ciuline a văzut că salata se transformase din verde în maronie. Ochii și nasul au luat-o drept alterată...
- Am aruncat avocadoul, se stricase.
- Sigur se stricase? Trebuia să-mi arăți și mie. [Se ridică și caută în coș, doar-doar îl va găsi. Cu ușoară dezamăgire pe chip, se reașază la masă. Ceilalți doi ochi privesc mirați: de ce-ar căuta două lingurițe de salată maronită? Masa continuă în liniște și avocadoul e dat uitării.]
În ziua următoare, Scaiete îl roagă pe Ciuline să scoată și avocadoul din frigider. Ciuline se uită nedumerit și-l întreabă dacă vrea să-l pregătească atunci. Scaiete nu răspunde, tace câteva secunde, apoi începe să râdă. Ciuline nu înțelege, așteaptă o lămurire.
- Tu ai aruncat restul de salată care târzâia prin frigider, iar eu am crezut că era vorba de cel de-al doilea avocado, rămas întreg...
- Nu, el e încă învelit, pe frigider.
Morala? Ce e între doi oameni numai ei știu mai bine [uneori însă, ca-n pseudopovestea de mai sus, și acolo apar confuzii], așadar e de preferat ca fiecare să-și vadă de casa lui. Sfaturi se găsesc pe toate gardurile, dar mult prea multe nu ajută cu nimic...