...
Au trecut aproape trei luni de când deschid ușa Casei Revizuitoare. Pentru moment, e cel mai bun acasă-de-lucrat-talanți pe care mi l-aș fi putut dori. Mare parte din merit li se datorează detectivelor. Răbdării pe care o au cu mine, chiar și atunci când termenele de predat sunt pe ieri. Deși undeva înlăuntrul meu știu că n-ar trebui, mă transform involuntar și inconștient în apărător strașnic al diacriticelor, în „the officer” sau punător-de-majuscule... Probabil c-o să mă lecuiesc la un moment dat, datorită ieri-ului. Sunt sfătuită zi de zi să caut esențialul de șlefuit în monumentele de corectitudine, altfel e prea posibil să încep să mă agit inutil, nesănătos.
Cum-necum, oriunde merg găsesc oameni diamantini. Oameni care mă uimesc prin modul în care se dăruiesc și se jertfesc. Oameni stând alături de care învăț că trebuie să devin, la rându-mi, un strop mai om...