...
de câteva zile mi s-a făcut dor de băut lapte. azi-dimineață, intrată în grabă în cel mai apropiat magazin de Casa Revizuitoare, am confundat borcanele și-am cumpărat iaurt, așa c-a trebuit să-mi pun pofta-n cui pentru înc-o zi. abia adineauri am căpătat o cană de alb [plus o pricăjită pufoasă, proaspăt scoasă din cuptor]. simțindu-i mirosul dulce de fiert, parcă mi-am recăpătat pentru două-trei secunde copilăria... tocmai ce-am terminat-o de primenit pe Hortensia; l-am desfăcut pe Cărtuț și trebuia să le găsim un loc de tihnă cotoarelor rămase în afara rafturilor. abia acum, că am văzut cât e de încăpătoare, am început să prind drag de ea. [nu știu cât și dacă ți-ai dat seama, dar la acasă cel de pe strada Stelelor mai toate lucrurile au personalitate; pe Zebro cel multifuncțional ni l-a adus Moș Nicolae; ieri au apărut Hortensia, propta cafenie a cotoarelor, și Verzulina, măsuța pe care să se sprijine Polarul și care să-mi cruțe picioarele de amorțeală și durere.] Timișoara a văzut azi primii fulgi de nea ai acestei ierni. muuult i-am mai așteptat, ca și pe cana cu lapte băută mai devreme... mai e un strop din 2015. mâine pe vremea asta ciocnim șampanie și întâmpinăm un nou început.