...
nu e zi care să semene întru totul cu cea care a trecut, nici cu cea care va veni. zilele sunt asemenea oamenilor: uneori par la fel, dar nu sunt. oamenii sunt ca zilele: găsești adesea puncte asemănări între ei, dar de fapt sunt foarte diferiți. eu sunt ca marea [învolburată și neînțeles de agitată, apoi liniștită...], iar tu ca oceanul [nimic nu-ți neliniștește adâncul...]. o astfel de zi joioasă e plină-ochi, că nici nu știi cum s-o descoși să-ți mai amintești când a început exact. nu ai uitat încă de gerul matinal care ți-a înroșit și înghețat nasul, nici de proiectul care a dispărut pentru câteva minute exact când verificaseși ultimele detalii, nici de vizita la „poștașul lui Doamne Doamne”, nici de cea la „muzeograful” cel rezervat pentru a-i cânta la mulți ani...