...
De un vis sădit înlăuntrul tău n-ai cum să fugi. Poți să te ascunzi, să te prefaci că-l uiți, să te apuci de altceva și apoi să încerci să te convingi că a dispărut cu totul din inima ta, când de fapt știi prea bine că nu e deloc așa. Unui vis însămânțat în tine nu i te ascunzi. Nu-l refuzi. Îl accepți, îl iubești, lupți pentru împlinirea lui. Nu renunți pentru simplul motiv că mai sunt alte câteva milioane de oameni care poate fac același lucru și că firimitura ta n-ar schimba cu nimic viața nimănui. Nu e așa! Altfel, la fel ai putea argumenta și pentru îngrijirirea sufletului și funcțiile vitale ale organismului: nu te-ai mai ruga, n-ai mai mânca, n-ai mai respira, n-ai mai dormi... De ce, când sunt atâtea alte milioane, miliarde de oameni care fac același lucru? Ei bine, pentru că nimeni nu poate înlocui bucățica ta. Dacă ți-a fost dată, înseamnă că trebuie s-o împlinești. Și nu oricum, ci cât mai bine cu putință! Când cauți să te ascunzi de tine, ține minte: de un vis sădit înlăuntrul tău n-ai cum să fugi. Răzbate prin tine, te trăiește, ești tu...