Dragă August,
Astăzi mi-am amintit de toate verile copilăriei. Am scotocit bine-bine prin cămările cu miros de fân proaspăt cosit și cacao cu lapte și abia de mi-am putut conteni zâmbetele naive. M-am gândit cum ar fi să am aripi...dar apoi, apoi mi-am dat seama că fiind fericit zbori mai ușor ca un fulg de păpădie... Cum de încape sufletul unui copil într-un plic, a devenit, din întrebare buclucașă, minune pe care o primesc, zi de zi, cu inima deschisă. O voi păstra în continuare la fel și o să am „nădejde neclintită”, că Doamne Doamne va ști să rânduiască totul mai bine decât mi-aș putea dori. Și cam atât, mâine e toamnă deja...
cu aripi celulozice,
Dogiana