spion fără acoperire

Nenea Poștașu' nr.1 ducea două serviete încăpătoare negre pe o bicicletă cu portbagaj și se oprea parcă mândru de sine să pună plicurile și ziarele fiecărui destinatar. Nenea Poștașu' nr.2 purta ochelari de soare și avea o singură geantă de umăr în care-și ținea rânduite și așteptând nerăbdătoare plicurile. Nenea Poștasu' cu sacul albastru și cheia cutiei roșii cu ochi zâmbitori (de chiar!) a fost un pic grăbit și nu am apucat să-i dau personal și plicul meu azi. Atât de mulțumită mi-am legănat blocul cu dinozauri, că nu se putea să rămână teafăr până acasă. Și m-am supărat că s-a udat, așa că mi-am luat și-un tucan. ”Unora chiar nu le convine statutul de oameni?”, nu cu răutate, dar chiar asta mi-a trecut prin minte când l-am văzut pe tânărul ăla cu stretch-uri uriașe și alte soiuri de belciuge. Și pe urmă veneau valuri de rockeri cu valize și rucsacuri, la expoziția de tatuaje, bănuiam eu. Doar că mai târziu mi-am dat seama că ArtMania e de vină pentru toată forfota de pe străzi...eu eram habarnistă, ca întotdeauna. Piața Mică răsuna tare, tare fain, acum îmi pare rău că nu m-am plantat măcar vreo cinci minute pe piatra rece, dacă băncile tot erau ocupate. Și la gară tot  cam același peisaj: blonzi cu plete, fete îmbrăcate și încălțate în negru și strident fardate, tatuaje la fiecare colț și limbi de neînțeles. Eu eram doar o intrusă, așa că mi-am luat frumușel bilet pentru linia cinci. Nu în fugă, cum fac de obicei, azi șchiopătând . Și-am prins ales loc la soare și la etaj, am crezut că de acolo lumea se vede altfel. De fapt, ”altfelul” nu era altceva decât un geam ruginit ca vai de el, înrămat de un pervaz cu câteva straturi de praf și murdărie depusă acolo de ani buni și un loc de șezut cum doar în trenurile noastre e (probabil) de găsit. Tipul cu tricoul larg încerca să poarte o conversație inteligentă, fiind când mai ironic, când umflându-se în pene: ”Da, se vede pe fața ta că îl iubești.(ironic:) Sau? (pauză) Nu pentru bani, nu? Zi-mi tu mie dacă banii sunt totul și dacă-ți aduc fericirea cu adevărat.” Cam atât până la halta părăsită. Acum că m-am hotărât că-mi pasă, o să încep să mănânc mai sănătos și ... colorat :). Muțumesc, Sunshine!