mai pe scurt, m-am săturat. până peste cap. de mine, leguma adormită și leneșă. de toane și de tot ce îmi propun și nu duc la bun sfârșit. de praful care mi se așterne zilnic pe papuci și de cărțile ce fug din mâini, rămânând necitite. așa aș vrea să-mi iau măcar o zi ”liberă” într-un loc unde să nu mă cunoască nimeni. să-mi las acasă telefonul și să plec doar cu bani de tren și-o înghețată, sau un măr, sau doar de tren. să nu-mi pese. pur și simplu să merg încotro m-or duce pașii. dacă tot sunt 9 milioane de biciclete în Beijing, aici de ce zici că îi capătul izolat al pământului? și pe urmă să te mai miri că vin lupii în sat. câteodată aș vrea să îmbătrânesc sub mărul bătrân din grădină, să-mi cadă merele verzi în cap, să mă piște țânțarii până li se urăște, să mă bată soarele și să mă pârlească la amiază, să mă ciufulească vântul și să fiu un nou Gulliver pentru furnici...câteodată sunt un om pe care nu-l cunosc. dar nu vreau să devin lup. mai bine ar fi să-mi iau haine de struț și să-mi afund capul în ce a mai rămas din fânul de anul ăsta.
[haină țesută din gânduri bune. Dar. trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]