...
E-o vreme numai bună de recitit Ariciul buclucaș, mai ales că acum avem și figurinele, și cadrul asemănător cu cel din carte...
[În scenetă, recunosc, vulpea aș fi eu...]
...
E-o vreme numai bună de recitit Ariciul buclucaș, mai ales că acum avem și figurinele, și cadrul asemănător cu cel din carte...
[În scenetă, recunosc, vulpea aș fi eu...]
...
Casca asta galbenă de constructor [pe care, de n-aș fi avut băieți, n-aș fi băgat-o deloc în seamă - darămite s-o mai și cumpăr!] a fost aducătoare de multă bucurie pentru ursul Dodo azi. Atât de mare încât s-a perindat toată ziua cu ea prin casă purtând-o pe cap. Și chipul lui mulțumit chiar asta transmite, iar pentru noi e mare lucru să reușim să-i distragem atenția de la a fi morocănos. De dincolo de aparat zâmbeam și eu, doar primisem, la rându-mi, ce-mi doresc mereu: flori frumoase care să mă însenineze. Asta face domnul Dar toată ziua: colindă orașul în lung și-n lat ca să rezolve nenumăratele cereri și să ne fie bine... Nici azi nu a făcut excepție, și abia pe seară l-am sărbătorit.
Cu câteva minute înainte ca ziua să se încheie și să ne punem la somn, ne împărtășim câteva impresii. Stau pe fotoliul galben și-l am în brațe pe Coconel, care e între două reprize de nani. După ce-i spun că sunt sigură că PhotogrAndra n-a uitat, îmi vine un gând ca un fulger:
- Dar, tu n-ai avut niciun cadou de desfăcut azi...!
- Eee, cum nu? Am desfăcut un plic, am deschis o fereastră [de cont]... Vă am pe voi, nu aveam nevoie de cadouri.
Așa e el de simplu și de fără așteptări. Și totuși, îmi pare rău că-n afară de tortul cu morcovi nu i-am pregătit nicio surpriză...
Marele păcat al literaturii pentru copii din zilele noastre este că-și infantilizează cititorii. Totul e roz, iar atunci când rozul pălește puțin, e doar o chestiune de clipe până când în locul lui explodează un verde fosforescent. Prea multă gândire pozitivă. Prea multă cocoloșeală. Și prea mult, nociv de mult fantasy. Astfel de cărți nu clădesc caractere. Sunt cărți de unică folosință, publicate nu pentru a fi citite, ci pentru a fi consumate. Sunt cărți din care copiii rămân cu impresia că pot zbura doar dorindu-și asta sau că pot să-și îndeplinească orice moft dacă fac rost de o baghetă fermecată și recită câteva formule magice. În afară de câte un vrăjitor mai nesuferit sau de un dragon căpos, viața nu pune alte mari probleme.
O carte ca Drumul spre casă are darul să-i amintească tânărului cititor că viața și libertatea nu sunt un dar, ci o datorie a omului care-și dorește cu adevărat să fie viu. Că suferința întărește sufletul, că mila unui singur om poate îndulci întreaga lume și că, asemeni Sfântului Ierarh Nicolae - ocrotitor al copiilor - prin sărăcie se câștigă cele bogate și prin smerenie cele înalte.
(Brad Florescu)
...
Recunosc. Mi-au plăcut mult titlul și coperta cărții. Am luat-o de pe raft și-am întrebat cum e. Știam că omul care-mi răspunde nu e un vânzător oarecare de cărți, ci mai cu seamă un om al rugăciunii. M-a încurajat cu un DA! răspicat, argumentând că este perfect de acord cu ceea ce scrie Brad Florescu în prefață, recomandându-mi totodată să le citesc și copiilor povestirile. După ce am deschis cartea, nici că i-am putut da mai multă dreptate! Și nici c-aș fi putut rezuma mai bine decât Brad Florescu ceea ce cred despre literatura contemporană pentru copii...
Într-un noian de publicații complet lipsite de conținut [dar tare bine poleite!], astfel de povestiri cu miez sufletesc și literar sunt ca o vestă de salvare... Lăudabilă inițiativa editurii Contra Mundum! Vă mulțumim că ne prilejuiți astfel de întâlniri!
[]
Georgiana dragă,
Îți doresc ca zilele tale să aibă bucuria firului de iarbă care, acum toamna, după austeritatea verii, reînverzește. Nu știu dacă ai observat, dar ploile din ultima vreme au readus la viață natura. Iarba iarăși crește și pădurile sunt pline de pâlcuri de iarbă mică de un verde incredibil.
...
Ajunsă la capătul puterilor, simt că lucrul meu e zadarnic. Copiii par sălbatici, soțul visător, casa vraiște, eu terminată de oboseală. Simt cum maldărele de haine, oale, cărți, creioane, jucării și de alte lucruri cad peste mine, exact ca sacul din povestea regelui care avea prea mult din toate. Pe el l-a zdrobit greutatea poverii... Pe mine însă, când să cad în hău, mă tot ridică un înger. Și nu doar că mă ridică și-mi arată lumina, dar mă copleșește cu dragoste. Mi-o dă cu toptanul. „Hai, Georgiana! Hai, sau iar ai uitat c-ai înviat?” Și uite-așa, iar și iar, îmi recapăt sensul și-o iau de la capăt, plină de recunoștință...
Dintotdeauna am avut oameni neprețuiți alături, dar abia prin facultate am ajuns să conștientizez ce înseamnă să ai un prieten adevărat. Unii dintre acei oameni au rămas, în ciuda trecerii anilor, în ciuda depărtărilor, în ciuda tuturor piedicilor. Alții s-au învelit în tăcere și rareori mai aflu câte ceva despre ei...
Acum, mulți dintre prietenii noștri sunt părinții prietenilor copiilor noștri. Și copiii noștri sunt prietenii copiilor prietenilor noștri. Ne împărtășim reciproc povești, bucurii și greutăți și căutăm să valorificăm frumusețea lumii în care trăim.
N-am mai primit scrisori de multă vreme. Dar astă seară am primit o bucurie neașteptată și copleșitoare de la copiii și de la părinții care vin la atelierele de povești. Vă mulțumesc, dragilor dragi! Nimic nu e zadarnic!
Cu bucuria-i caracteristică, a intrat voios întinzându-mi o creangă bogată de păducel, și-am simțit că mă podidește plânsul. Apoi, când a adus în casă sacul cu mere și sacul cu crumpene, urzicile și gălbiorii și toate celelalte bunătăți și-a început să miroasă totul a toamnă, parcă mi s-a derulat pe dinaintea ochilor întreaga-mi copilărie...
...
Am plămădit iar aluat verde, și-am copt din nou biscuiți cu urzici, ca prelungire a bucuriei verii binecuvântate ce s-a dus... și pentru că simt nevoia să înfrumusețez cumva traiul în cotețul modern dintre betoane.
...
Sunt curioasă cum îi va rămâne numele crocodilului. Prima mea sugestie a fost să-i zicem Ghena, dar apoi mi-am dat seama că mulți nu știu cartea, și-o să interpreteze greșit... Apoi i-am zis Azur [datorită culorii, dar și pentru că a fost adus de Tâlvana și Legrande de pe Coastă]. Pe Dodo l-am auzit strigându-l când Croco, când Rocky, când Azur. Oricum ar fi, e dulce și-l poartă cu el pretutindeni, pasămite vara asta o să cam aibă parte de huzur...
...
Ce frumoasă e acum sorica! Ne-am bucurat mult de ea zilele trecute, oprind în lanul de pe coasta care duce în satul bunicilor din Mehedinți, apoi am luat-o acasă și am desenat-o în jurnal. Copiii sforăiau pe când eu pictam, dar apoi au cerut și ei să aibă câte una în carnețelele lor. Natura e cuceritoare!
...
Când se face atât de cald în casă încât nu-mi mai vine să pornesc cuptorul, caut alte soluții de încropit ceva dulce. O variantă rapidă sunt biluțele energizante, pe care le improvizez mereu cu nucile și semințele pe care le avem în casă. [De data aceasta am folosit nuci, stafide hidratate, semințe de susan și de chia, fulgi de cocos, miere și pudră de sfeclă roșie. Le-am blenduit, am format biluțele, apoi le-am pus la frigider. Rețeta originală, de la care m-am inspirat inițial e aceasta].
...
Azi am primit de la Dodo o mână de sânziene culese de pe câmp și de la George un trandafir din curtea blocului. Fără ca ei să-și dea seama, mi-au reamintit de crucile cu sânziene care erau așezate la mare cinste pe porțile din sat în seara de dinaintea praznicului Botezătorului.
...
Nu știu alte mame [la mulți ani, mama!] cum simt, dar eu am o nevoie aproape constantă de a mă reinventa pentru a putea răzbi în iureșul cotidian. Azi după-amiază ajunsesem în minimul sinusoidei, când mi-am amintit de conversația avută la prânz cu Sherlock, unul dintre cei mai vechi și de nădejde prieteni și de întrebarea pe care, abil ca întotdeauna, mi-a pus-o. Nici că putea puncta mai bine!