...
Pentru cine iubește simplitatea, e lesne de-nțeles de ce locul din imagine e acum preferatul meu din casa copilăriei. Pe atunci era grajdul unde viețuiau Mădă [vaca noastră], porcul și găinile. Acum e o minunată și răcoroasă bucătărie, pentru că tata a pus mult suflet și efort pentru a ne-o amenaja... A fost tihnit, și-am petrecut acolo ore fără ceas, cu pregătiri de nuntă, cu prieteni dragi sau cu copiii, pictând și etichetând borcane. Ultimele au fost cele umplute cu bobițele de soc din grădină, „nebunelele” [se pare că acestea sunt, de fapt, fructele mătrăgunei] de care nu s-a mai atins nimeni din familie până acum. De n-aș fi aflat de la Mona Petre [din cartea Ierburi uitate] că fructele socului sunt toxice doar în stare crudă, aș fi rămas cu impresia că-s doar de ocolit. Din curiozitate, iată că mai avem o mică porție de dulceață inedită [de care au fost încântați cu toții], asemănătoare la gust cu cea de mure [zic unii] sau cu cea de afine [zic alții].
Am avut parte de tihnă și de bine, dar acum a venit timpul să mă întorc pe alte meleaguri unde pașii mi-au purtat rostul [sau invers], să încerc să fac ceva pentru ca viața să fie mai frumoasă, cum a scris Barbara Cooney...