Marele păcat al literaturii pentru copii din zilele noastre este că-și infantilizează cititorii. Totul e roz, iar atunci când rozul pălește puțin, e doar o chestiune de clipe până când în locul lui explodează un verde fosforescent. Prea multă gândire pozitivă. Prea multă cocoloșeală. Și prea mult, nociv de mult fantasy. Astfel de cărți nu clădesc caractere. Sunt cărți de unică folosință, publicate nu pentru a fi citite, ci pentru a fi consumate. Sunt cărți din care copiii rămân cu impresia că pot zbura doar dorindu-și asta sau că pot să-și îndeplinească orice moft dacă fac rost de o baghetă fermecată și recită câteva formule magice. În afară de câte un vrăjitor mai nesuferit sau de un dragon căpos, viața nu pune alte mari probleme.
O carte ca Drumul spre casă are darul să-i amintească tânărului cititor că viața și libertatea nu sunt un dar, ci o datorie a omului care-și dorește cu adevărat să fie viu. Că suferința întărește sufletul, că mila unui singur om poate îndulci întreaga lume și că, asemeni Sfântului Ierarh Nicolae - ocrotitor al copiilor - prin sărăcie se câștigă cele bogate și prin smerenie cele înalte.
(Brad Florescu)
...
Recunosc. Mi-au plăcut mult titlul și coperta cărții. Am luat-o de pe raft și-am întrebat cum e. Știam că omul care-mi răspunde nu e un vânzător oarecare de cărți, ci mai cu seamă un om al rugăciunii. M-a încurajat cu un DA! răspicat, argumentând că este perfect de acord cu ceea ce scrie Brad Florescu în prefață, recomandându-mi totodată să le citesc și copiilor povestirile. După ce am deschis cartea, nici că i-am putut da mai multă dreptate! Și nici c-aș fi putut rezuma mai bine decât Brad Florescu ceea ce cred despre literatura contemporană pentru copii...
Într-un noian de publicații complet lipsite de conținut [dar tare bine poleite!], astfel de povestiri cu miez sufletesc și literar sunt ca o vestă de salvare... Lăudabilă inițiativa editurii Contra Mundum! Vă mulțumim că ne prilejuiți astfel de întâlniri!
[]