duminică, 31 decembrie 2017

anul Micului Dar



...

„Lași lucrul dintr-un an și faci copilul cârlan!” - iată zicerea moștenită din bătrâni care cred că ar caracteriza cel mai bine anul 2017 pentru mine, pentru noi. De când s-a născut Micul Dar viața noastră s-a întregit, a devenit alta. Am trecut prin atâtea împreună, încât cele 8 luni și jumătate ale lui îmi par ani. Oarecum paradoxal, căci timpul a zburat, dar așa e! Zilele alături de el sunt pline -  zoritoare, îmbucurătoare, amuzante, mereu un soi de medicament trezvitor, dar și un test de răbdare. Crește el, ne mai coacem și noi... 

Acasă a devenit un locșor mai călduros între timp. [Cred că pentru că ne-am adus poveștile și pe cei dragi înăuntru.] Lumina și simplitatea lui ne odihnesc și le redescoperim de fiecare dată când ne întoarcem de undeva. La începutul lui Brumar, Dar a cumpărat-o pe Nona și mi-am propus să-mi fac timp [peste câteva luni, probabil] să studiez și un pic de teorie fotografică. Albra hibernează din primăvară, dar poate că o să-i vină și ei rândul din nou la un moment dat. În a doua parte a anului am descoperit că pot citi când Jorj bea Laalaa. Așa am parcurs pagini cu sens pentru mine, cuvinte care mi-au mai șlefuit gândurile... Scrisori au fost puține, dar nu am pierdut obiceiul. Nici creativitatea n-am lăsat-o să adoarmă de tot; fie că am pus-o la treabă în bucătărie, fie la designuit una-alta, i-am mai dat bobârnace din când în când. Iubirea? E vie, plus-plus. M-am reîndrăgostit de nenumărate ori de același om, pe care încă îl descopăr și care mă uimește cu răbdarea și calmul lui, de Făt-Frumos-Piele-și-Os, de soțul meu.

Concluzia? Timpul trece repede, deși se întâmplă atât de multe care ne schimbă. Mă bucur și-I sunt recunoscătoare lui Doamne Doamne pentru toți oamenii diamantini din viața noastră. Și cei de aproape, și cei de departe. Pentru toți cei din inimă, căci acolo nu există kilometri...


sâmbătă, 30 decembrie 2017

miercuri, 27 decembrie 2017

primul săniuș al lui Jorj



[fotografie: Dar]
...

Ziua de dinaintea Ajunului Crăciunului. A nins ca-n povești la părinții-bunici, iar Micul Dar s-a bucurat de primul lui săniuș. Pe seară am fost împreună să vedem bradul cel mare, cu bunicul pe post de cal și tati de fotograf. O frumoasă aducere-aminte de copilărie și pentru mine...





joi, 21 decembrie 2017

recomandare de carte: Fuga spre cîmpul cu ciori



...

Dacă îți trece o carte prin mână [fie că o cumperi, fie că o primești, fie că doar o răsfoiești], nu înseamnă că o s-o și citești. Și nici dacă începi s-o citești, nu înseamnă că o s-o termini pentru că poate nu-ți place. Mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori asta, așa că am ajuns la concluzia că o carte are sau nu timpul ei în viața fiecăruia dintre noi. Zilele trecute mă chinuiam să citesc ceva și nu înaintam nicicum, așa că m-am hotărât să renunț la acea carte pentru moment. Fuga spre cîmpul cu ciori am luat-o din raft într-o doară, amintindu-mi că am adus-o acum ceva timp de la Tâlvana. Nu-mi făcea neapărat cu ochiul, dar parcă m-a chemat spre ea. Intenționam să citesc primul capitol ca să-mi fac o idee. Apoi n-am mai putut-o lăsa din mână. Mi-am amintit de conferința la care-am fost în primăvară, când autorul a lansat Antiparenting, și citind mi l-am imaginat povestind. Având în minte actuala imagine a monahului, mi s-au părut, desigur, uimitoare experiențele sale din copilărie și adolescență. Nu e doar marketing la descrierile cărților sale! Părintele Savatie scrie frumos. Scrie cu suflet. Îmbracă-ntr-o haină de poeticitate orice povestește, are haz și e autentic, deci cucerește [vorba unuia dintre Lupii tineri]. Nu știu dacă titlul m-a ținut departe de carte până acum. Recunosc că după ce am terminat-o am reflectat [între Laalaa și aragaz, bineînțeles] o după-amiază la semnificația lui... Încep să cred că omul acesta e un colecționar de sticluțe mici care închid în ele semnificații mari. Fuga spre cîmpul cu ciori e un exemplu veritabil în acest sens!

vineri, 15 decembrie 2017

o să ai rol dublu. la final. e cu happy end.


[ilustrație  de Nino Chakvetadze, primită de la Șandreea cea grijulie]

...

sunt zile când Jorj doarme mai puțin. sau, ca azi, mai deloc. ai zice că e obosit, bea Laalaa câte jumătate de oră, dar apoi e freș și-mi zâmbește șmecherește cu o mutriță de îngeraș. reluăm jocurile, opera cu amprente pe geam, schimbatul scutecului, ba, în cele din urmă, ieșim și afară, doar-doar îl prindem pe Ene. adoarme iepurește în cărucior, iar când ajungem înapoi sus și-l scot din pufoaică se trezește imediat și cere Laalaa. o luăm de la capăt, și tot așa de câteva ori. aproape că nu pot să fac nimic prin casă, deși, aparent, am început curățenia de Crăciun. mâncarea ni se termină și, după-amiază, aflu că mâine primim musafiri. pe la ora 5, primesc însă o resuscitare neașteptată: găsesc la avizier un plic care nu arată a factură, deși adresa e scrisă la calculator. felicitarea e pentru mine. pentru noi, de la Sherlock. dintr-odată-mi dispar oboselile! sunt fericită. mă gândesc la Sărbători, când ne vom revedea. de ce să mă apuc mai întâi? nici nu stabilesc bine, că sunt chemată pentru lăptic. eu, Pepsi? da, deși nu mai beau sucuri cu acid de ani buni... cireașa de pe tort o primesc însă pe seară, ca să înțeleg că dacă mă agit nu rezolv absolut nimic. din contră! un bun „antrenament” de la Doamne Doamne azi. în poveste am fost și Muma Pădurii și prințesa. e cu aproape happy end.

joi, 14 decembrie 2017

la lumina lui Norduț





...

Norduț e al treilea frate din familia brazilor noștri de Crăciun [după Cărtuț și Brăduț]. L-am împodobit sâmbătă, ca să apucăm să ne bucurăm de el câteva zile până plecăm la părinții-bunici. Micul Dar era în culmea bucuriei încă de când l-a adus tati în casă [deși bradul era legat, iar el nu mai văzuse așa ceva]. Înainte de asta ne-am jucat cu instalația, pe care, bineînțeles, a studiat-o atent chiar și atunci când beculețele erau stinse. Au urmat globurile, un alt motiv de dat din mânuțe și piciorușe. Martoră la bucuria lui sinceră, bucuria noastră a prins și ea aripi de lumină...


marți, 12 decembrie 2017

Teișor [sau „În grădina sufletului nostru câți tei sunt?”]



...

„Zâmbește, copile de gânduri cântat,
te-așteaptă dimineața să fii fermecat.
Așteaptă cerul să-ți șopteasc-a senin
și glasuri de aripi să-ți dea limpezimi.”
(Poezitoarea, 2014*)


* Fragment din minunata poezie scrisă pentru nepoțelul ei, pe când era încă în burtică. Mulțumesc că ne-ai trimis-o din nou și că mi-ai dat voie să public o parte din ea. 


          Dragă Micule Dar,

        Că ne vine sau nu să credem, azi sunt 8 luni de când te-ai născut. Ai evoluat mult în ultimele zile. Pe lângă faptul că tot încerci să te ridici și e cu cântec să te las undeva singur chiar și câteva secunde, ești greu de ținut locului. Uneori atât de greu, încât încep să înțeleg de ce povestea muma că pe tata a fost nevoită să-l lege de masă [și nici atunci nu a reușit să-l astâmpere, că a tras-o după el]. Poate din cauza programului nostru ai început și tu să adormi târziu. Foarte târziu, iar eu, cu toate reprizele de nani-cinci-minute-Laalaa-jumate-de-oră nu mai reușesc să mă trezesc și să continui treburile lăsate neterminate... Partea bună în toată povestea asta e că măcar dormi dimineața mai mult și nu mai faci pe tenorul pe la 6 fără ceva. Noul sport preferat e lăsatul amprentelor pe geamul de la balcon și jocul pe păturica cea cântătoare. Se pare că ai descoperit și cipăitul la baie și ești încântat de asta. Om vedea noi cum facem să apreciem entuziasmul ca să nu transformăm baia în bazin de înot. 
           Ne bucurăm că ești și că ne bucurești!

mami și tati


pentru tataie

...

Ultima oară te-am văzut anul trecut, la mijlocul lui Gustar. De altfel, cred că-mi ajung cele 20 de degete să număr dățile de mers la bunici. Așa a fost; când eram mici, nu aveam mașină și călătoream cu trenuri, autobuze și pe jos. Era un drum destul de lung, pe care-l făceam o dată pe an... Tradiția a rămas aceeași și peste ani, din cauza netimpului... Nu-mi aduc aminte să fi povestit vreodată prea mult. Te așezai pe scările de ciment ale căsuței și ne întrebai care unde suntem, căci vederea te lăsase. Erai foarte gârbovit, bătrânețea își spunea și ea cuvântul... Ieri după-amiază ai fost chemat. Ai plecat înainte să te cunoască și Micul Dar. I-au rămas doar trei străbunice de la care să afle povești de altădată. La Corcoianu cine știe când mai ajungem...


sâmbătă, 9 decembrie 2017

Rețeta noastră de „dolofane”




...

Gătesc aceste brioșe de post [sau dolofane, cum le-a numit Ștrămpănel la început] de 5 ani și nu am scris niciodată rețeta aici. Acum m-am gândit că poate o să fie de folos și altcuiva doritor de ceva dulce care se pregătește rapid. La noi aproape că nu e săptămână să nu le coc [de curând, am început să pun compoziția și în tavă de chec și iese foarte pufos]. Inițial, am primit rețeta de la Dideplu, dar de-a lungul timpului am adaptat-o după cum am considerat și, bineînțeles, în funcție de ingredientele din bucătărie.

Ingrediente pentru 12 brioșe [sau un chec]:

14-15 linguri de făină
1 praf de copt
1 praf de zahăr vanilinat
2-3 linguri de cacao
6-7 linguri de zahăr
1 cană de apă minerală de la frigider 
2 linguri de ulei
esență de rom
stafide, nuci, ciocolată neagră, migdale, fructe, gem [la alegere, opțional]

Într-un bol, se amestecă făina, praful de copt, zahărul vanilinat și cacaua. Separat, în alt bol, se amestecă zahărul, apa minerală și uleiul. Apoi se toarnă ingredientele lichide peste cele solide și se amestecă ușor până când compoziția devine omogenă. Uneori mai poate fi nevoie de apă minerală. Se adaugă esență de rom, stafide, ciocolată neagră topită sau rasă, fructe uscate sau gem [în funcție de preferințe și de stocul din dulap]. După aceea, se ung formele de hârtie cu ulei [dezlipirea aluatului poate fi buclucașă, așa că hârtiile trebuie unse bine cu o pensulă] și se toarnă compoziția. Deasupra se pot pune fructe, migdale sau nucă de cocos. Se lasă la cuptor, în cuptorul preîncălzit, cam la 140-150 de grade [nu mai mult, eu am observat că le priește să crească domol]. După ce au crescut îndeajuns, pot fi verificate cu o scobitoare [dacă nu se mai lipește aluat de ea, înseamnă că sunt gata]. La final, când s-au răcit, pot fi decorate, opțional, cu zahăr pudră. 

Rețeta de figurine de turtă dulce de post am copt-o de aici.




recomandare de carte: Jurnal scoțian


...

Știam de Jurnal scoțian din câteva articole pe care le-am citit pe blogul cu același nume. Cartea am început-o duminică și am terminat-o marți, fiind pentru mine încă o dată dovada că un cotor e de preferat paginilor online [poate și pentru că mi-e mai ușor să citesc așa când Micul Dar mănâncă, și nu cu ochii în ecran]. 

Pe scurt: suflet românesc plecat în Străinezia. Povești de acasă duse departe și povești de departe aduse acasă. Povești amuzante sau triste, cu oameni simpli sau mai puțin simpli. Povești de acum și de altădată. Personaje de acasă și personaje de pretutindeni. Scris frumos. Articole scurte. Pilde pline de tâlc. O carte luminoasă, savuroasă, a cărei continuare o aștept în același format...


joi, 7 decembrie 2017

viața e un dar. nu știm niciodată când se termină...


...

S-au mutat cam odată cu noi. Au și ei un băiețel, cu 2 ani mai mare decât Micul Dar. Când am aflat că el e bolnav în ultimul stadiu, câteva zile m-am tot gândit la copil... De 1 mai arăta bine, parcă nimic nu prevestea că se va stinge atât de repede. Am povestit de câteva ori pe hol, îmi amintesc că o dată a fost când aveam burtica mare și așteptam sorocul. Atunci mi-a spus câți ani are. Avea... De azi, Doamne Doamne l-a chemat în Cer, să vegheze de acolo asupra băiețelului lui drag...



domnul Lucian, poștașul


...

Astăzi mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit! L-am cunoscut pe domnul Lucian. A urcat să-mi înmâneze personal Familia, asta după e-mailul meu de acum două luni, sesizarea celor de la revistă și vizita lui Dar la „Casa poștașilor”. Domnul Lucian e poștașul nostru. Nu am apucat să-l studiez prea bine pentru că m-a luat ca din oală când a sunat și am ieșit repede. Am observat doar că era un domn bine făcut și că avea mustață, cu o figură oarecum familiară. Asta deși nu l-am mai văzut niciodată. Nu mai știu ce scenarii îmi închipuiam, dar mă bucur că s-a rezolvat dilema. Știu că de acum încolo n-o să ne mai facă probleme cutia buclucașă de la intrare.


miercuri, 6 decembrie 2017

de Moș Nicolae



...


                   Dragă Moș Nicolae,

       Și în acest an ți-am fost un ajutor întârziat [ca dovadă, încă nu am reușit să trimit ce am copt zilele trecute celor dragi] și te rog să mă ierți. Promit să le împachetez și să le poștășesc [poate reușesc până de Crăciun]. Îmi imaginam ieri ce bine-ar fi fost să am un elicopter și să pot zbura în toate orașele unde avem pe cineva drag să le las câte-o turtă dulce și-o dolofană...
        M-am bucurat văzându-l pe Dar aseară curățându-și ghetele. Curățându-ne ghetele, adică, pentru că a făcut asta și cu perechea mea. M-a bucurat pentru că mi-am amintit de copilărie.
       A fost prima dată când ai venit la Micul Dar, căruia abia am așteptat să-i vedem bucuria găsirii darului din ghetuțe. Inițial, cel mai încântat a fost de celofanul cu care erau învelite cartea și jucăria. Foșnea, și asta i s-a părut, bineînțeles, interesant. 
      Dragă Moșule, trec anii... și-am crescut. Tu rămâi, mai presus de bătrânelul care aduce daruri simple, Sfântul care ne reamintește să fim buni. Moșule, te rugăm să nu ne uiți. Să vii și-n casa noastră, mereu-mereu...

cu mulțumire


duminică, 3 decembrie 2017

domnul Scânteie


...

             Dragă Micule Dar,

         De astă dată, numele nu-mi mai aparține mie, ci bunicului tău. O zi i-a fost de ajuns să te catalogheze drept „Scânteie”, văzând de câtă energie debordantă dai dovadă. [M-a mai sfătuit și să nu mă uimească giumbușlucurile tale pentru că-mi semeni leit. Am aflat cu ocazia asta că la un moment dat m-au găsit cu gura umflată pentru că mâncasem bureți de prin curte, iar altă dată mi-am băgat boabe de porumb în nas. Ca să nu mai spun de sperietura cu bomboana, pe când aveam doar 6 luni...] Dacă mai pun la socoteală și cele două avântări care mi-au făcut inima să bată de cinci ori mai repede, nu am cum să nu-i dau dreptate. M-au avertizat: de acum încolo pur și simplu nu mai pot să te las să te joci singur pe canapea! Cel mai probabil zilele următoare o să inaugurăm jocul pe covor, asta ca să nu fii un ghem de cucuie până de Crăciun...

           Eram curioasă cum o să reacționezi la vederea primilor fulgi de nea. Azi-dimineață am fost foarte surprinsă ferind perdeaua și văzând dansul gingaș de alb care împânzise văzduhul. Abia așteptam să-ți văd bucuria! Bine îmbrăcat în pufoaică, tot spunându-ți-se cu mare bucurie că niiiiiinge, niiiiinge, niiiiiiingeee, ne-ai oferit un zâmbet larg cu cei 6 dințișori, și în acel moment am știut că te-a impresionat darul lui Doamne Doamne. Ce inspirați au fost bunicii să-ți aducă sania! Poate că în curând îl transformăm pe tati în ren și ieșim pe derdeluș prin Nucalia. Dacă nu, poate găsim pătura albă pe când mergem să-l vedem pe Suru.

             Mai e un pic și vine Moș Nicolae. Toate sunt noi pentru tine, și momentele acestea redevin de poveste și pentru noi...

cu drag de tine