...
Părea că iarăși treburile nu se mai termină, ca-n orice zi de sâmbătă. Aș fi putut continua până după miezul nopții fără oprire și tot nu le-aș fi dat de cap, însă am ținut cu tot dinadinsul să o cunoaștem pe doamna Iulia Iordan, autoarea cărților noastre dragi cu Luli [despre care am mai scris]. Prin urmare, cu degetele păstrând amintirea prunelor fierte noaptea trecută cu Dimitrie legănat în marsupiu, am lăsat o parte din vase nestrânse și castraveții încă în așteptare [oare când o să apuc să-i pun la murat?], mi-am schimbat rochia de casă cu una de oraș, am pus cărțile în traistă [pentru autograf], l-am luat pe George de mână și-am zbughit-o împreună la Bufnițe. Oh, cât mi-aș fi dorit să fi fost și dragul de Dodo acolo, s-o cunoască pe autoare și să asculte povestea lui Efemer...! [Din cauza virozei pe care o are a fost cam morocănos și nu a vrut să vină, preferând să se plimbe cu tati prin Nucalia.]
Cum e Iulia Iordan de-adevăratelea? Foarte caldă, luminoasă și zâmbitoare, exact cum răzbate din ceea ce scrie. Le-a citit copiilor prezenți [oare de ce atât de puțini??] la librărie cartea care urmează să apară în curând într-un format inedit: dintr-o valijoară de teatru Kamishibai, unde se aflau printuri cu ilustrațiile Veronicăi Neacșu. Ce bucurie și ce deliciu și pentru mine, copilul care astfel și-a amintit de modul în care ne spunea doamna Mili poveștile la grădiniță.
La secțiunea de întrebări mi-am dat seama că cealaltă doamnă prezentă nu era altcineva decât scriitoarea Victoria Pătrașcu. Din întrebare în întrebare [uimitoare dezinvoltura copiilor de azi!] și din poveste în poveste au ajuns să ne spună [pe scurt, se grăbeau să prindă trenul] și despre proiectul Nesupusele, despre care eu găsisem o referință la un moment dat, fără însă a-i acorda importanță. Ei bine, atât de savuros au povestit cele 2 scriitoare despre lucrarea lor [a fost o echipă de 5 scriitoare și peste 20 de ilustratoare], că n-am rezistat să nu iau primul volum de povești curajoase, nespuse, cel mai adesea necunoscute. Bineînțeles că am primit și autograf! Personal, coperta e singurul aspect care-mi displace. Modul în care autoarele au structurat conținutul e inedit și invită la a descoperi mai multe despre viața unor femei aparte. [Cel mai probabil, voi mai scrie despre carte.]
Înainte de a ne despărți, doamna Iordan ne-a făcut o urare tare frumoasă mie și lui George, gând care de azi a devenit un mic-mare vis. Cine știe, poate peste câțiva ani chiar vom ajunge în acel loc minunabil al cărților pentru copii...
