...
te cunoști cel mai bine și știi. ai fost Marta dintotdeauna, dar lucrurile s-au accentuat odată cu trecerea anilor. au contribuit la asta documentarele urmărite altădată, vizitele la Ikea, revistele de design pe care le-ai răsfoit și articolele [cu fotografii cu case impecabile] pe care le-ai citit. tu ai însă doi copii mici. nu locuiești într-o revistă. copilul cel mare are abia trei ani și rearanjează apartamentul în fiecare zi, iar tu, Marta, strângi, de zeci de ori, de dimineața devreme până noaptea târziu, jucării, perne, pături, haine, mașinuțe, oale, carioci, cărți etc. îți place să fie ordine, pentru că ordinea te odihnește. dar uiți că nu locuiești într-o revistă. uiți că praful se așterne imediat pe toate suprafețele, că geamurile ușilor sunt pictate cu nenumărate urme de degețele, uiți că un copil e doar un copil și are nevoie să se joace și să exploreze. uiți pentru că poate ai uitat că ai fost și tu mică. uneori ești atât de prinsă cu dereticatul, încât uiți să-ți asculți sufletul și până și copilul te cheamă: „stai locului, mami! stai locului...!” mai lasă loc și liniștii, Marta... tu te cunoști cel mai bine și știi. mă cunosc cel mai bine și știu. eu, Marta...