...
Cred că asta e etapa premergătoare primelor cuvinte. [Și premergătoare mersului, bineînțeles.] Când îi repet silabe duble [ma-ma, ta-ta, pa-pa], Micul Dar se uită la mine zâmbind și scoate niște triluri foarte drăgălașe. Ca și cum ar zice: uite, mami, e mai frumos ce pot eu! Mă minunez și apoi continuăm jocul, fiecare cu sunetele care-i sunt la îndemână. În ultima scrisoare am uitat să-l precizez pe cucu-bau, preferatul lui. Mai exact, unul dintre preferate, alături de cortul din perne și, mai nou, de călăritul pe umerii lui tati sau studiul fructelor pe pultul de la bucătărie. Zilele astea a început să se țină drept [e foarte bucuros când ne vede încurajându-l], vrând parcă să ne arate că se pregătește de mers. Exersăm câte puțin cu noii papucei de la Șandreea. În rest, ascultăm colinde și ne uităm mult pe geam în așteptarea primilor fulgi. Diversificarea s-a cam dat peste cap [bănuiesc că de la spanac], dar ni s-au recomandat metode să-i venim de hac! Nici cu Ene nu e prea ușor în timpul zilei, și parcă de când ne-a povestit tati despre power nap tot în reprize din astea o ținem. Când se îngroașă gluma, îl baricadez în pufoaică și ieșim la plimbare. Pe stradă, analizează totul foarte atent până adoarme, iar când ne întoarcem acasă e, bineînțeles, cu bateriile încărcate. Reluăm jocul?!