...
Nu ai cum să nu te gândești la momentul acela, mai ales când trec zilele, când trec săptămânile, când burtica tot crește și evenimentul e din ce în ce mai aproape. Zeci de scenarii despre cum și când o să se întâmple. Ai un plan, dar nu știi dacă o să te poți ține de el. Inevitabil, intervine neprevăzutul. Reminiscență a conștiinciozității din copilărie, nu te duci nepregătită la examen. Participi în prealabil la ședințe Lamaze și la un curs de alăptare, ca să te simți în cunoștință de cauză. Totul e aranjat și ai impresia că așa e. Da, dar, inevitabil, intervine neprevăzutul. Niciodată nu e la fel. Vine și ziua estimată de doctori. Trece și nu se întâmplă nimic. La fel și următoarea, și cea de după ea. Părinții sună zilnic să întrebe cum te simți. Așteaptă cu răbdare, dar parcă nimeni nu mai are răbdare. Se apropie Paștile. Trec opt zile de la data probabilă. E deja Săptămâna Mare. Mergi la doctor; îți mai dă un ultimatum de două zile. Marți îi suni pe cei dragi și le spui că încă nu se întâmplă nimic, ca mai apoi, miercuri noaptea, să le trimiți mesaj părinților. Accepți să fie anunțat și domnul doctor. Ajunsă la spital, ești purtată pe valuri incontrolabile. Momentul e atât de aproape, dar durerea îl îndepărtează. Tehnici de respirație și de relaxare? Pregătire prealabilă? Dispar, le uiți pe toate... Abia de poți să te calmezi. Aplici sfaturile primite tot de-a-ndoaselea. Durerea pare că nu se mai termină și ți-e teamă. Nu ai ceas, dar știi că a trecut mult... Ți-e teamă că, prelungindu-se atât, n-o să mai poți și vor recurge la operație. Domnul doctor rămâne însă ferm, te încurajează. Îți cunoaște planul și vrea să te ajute să ți-l îndeplinești. Perseverența lui și a moașei înving teama ta. Viața învinge moartea. E ora 9:05. Un pui de om vine pe lume. Mult așteptat, mult dorit...