...
Să vezi un om de 93 de ani care văruiește prin curte, care se simte rău dacă nu iese zilnic în grădină să-și plivească zarzavaturile și să vadă cât a mai crescut ceapa și ce face via, un om care are drag de muncă și de adevărata simplitate, un om cu vioiciune și firesc în purtare și care nu înțelege anormalitatea normalului cotidian pentru că înainte vreme lucrurile nu stăteau deloc așa... Să auzi vorbe de duh din partea unui asemenea om, să fii nevoit să dai glas cuvintelor clar și răspicat pentru că altfel nu ești înțeles, să fii povățuit de un om care stă smerit în colțul sobei pe un taburel în timp ce toți ceilalți sunt strânși în jurul mesei și să-l auzi spunând „Stați, mamă, liniștiți! Bucuria mea e să vă văd pe toți aici!”. Să te gândești că omul acesta a trăit singur timp de optsprezece ani fără a se revolta... Să-l vezi mergând în „ciumag”, cocoșat de vremi, fără un ochi, cu ochelari, dar, cu toate acestea, parcă întinerind. Cunoscând un asemenea om începi să apreciezi altfel viața!