...
am așteptat până a trecut de miezul nopții, apoi am deschis pachetul. bănuiam că în spatele hârtiei maronii se ascunde un tablou pictat de ea. [de fapt, eram sigură că așa e!] înainte să plec de acasă, tata mi-a spus că voi duce dorul mărului cel bătrân cu a lui Căsuță Curcubeu în care am citit atâtea cotoare și am ascultat serenade după serenade ale greierilor, seară de seară, veri întregi... [eram conștientă că așa se va întâmpla, dar mi-am urmat cărarea. vrând-nevrând, timpul a trecut. vrând-nevrând, am crescut. așa se face că anul acesta de ziua mea m-am trezit că mă cheamă altcumva...]
așa a fost! hârtia maronie proteja o minune imaginată de mintea fizicianei pictorițe: mărul și Micul Prinț pe aceeași pânză! „Să-mi fie cu iertare dacă am îndrăznit prea mult din propriul tău univers, dar promit că n-am intrat pe ușă cu bocancii plini de noroi.” așa-zisul noroi e, în fapt, mărgăritar. mulțumesc, dragă Castană!
mulțumesc ție! mulțumesc vouă! mulțumesc, Doamne-Doamne!