...
mă gândesc că ține de un oarecare inefabil al vieții să te apuci de un lucru fără a-i fi înțeles de la bun început rostul, taina pe care ți-o va descoperi pe parcurs... cam asta am învățat eu în ultimele zile, datorită examenelor avute și recentei întâlniri cu doamna Mavrodin. celor dragi le-am împărtășit deseori sentimentul că facultatea de trei ani a însemnat doar sorbitura caimacului dintr-un pahar cu lapte și că masterul s-a vrut rămânerea în apropierea nebăutului rămas. cu toate că între timp s-a cam schimbat contextul, resimt beneficiul de a nu mă fi înstrăinat prea necoaptă, prea devreme. învăț cum să-mi croiesc propria-mi practico-teorie, ca să nu mă mai aventurez în a face afirmații fiind în necunoștință de cauză. vreau să fiu înălțătorul unui castel de nisip, care, chiar dacă luat de ape, să-mi folosească prin însuși procesul de construcție... nimic nu e în zadar, nici întâmplător!