sâmbătă, 21 noiembrie 2015

tu, trecut de opt.

...

Dimineața devreme a trecut zburând și te-ai făcut gata în viteză. [Trecut de fix e deja târziu.] Ai mers cât ai putut de repede, știi că drumul durează în jur de 25 de minute. Te uiți la ceas și răsufli ușurată în gând: până la urmă, ai ajuns bine. Dai „bună dimineața!” domnului portar, care, atunci când nu e distras cu alte cele, îți urează „o zi bună!”. Urci la etajul trei. Ai un card alb în portofel, pe care-l folosești de luni până vineri, înainte de 8:30, pentru a deschide ușa de sticlă. Intri în Casa Revizuitoare. Dai „bună dimineața!” locatarilor deja ajunși. Străbați prima încăpere, apoi faci stânga și mergi tot înainte, până la capătul holului. Dai „bună dimineața!” locatarilor din alte două birouri, apoi deschizi ultima ușă, singura fără geam. Dai „bună dimineața!” detectivelor deja ajunse, care ori își scot fructele și proviziile pentru o zi întreagă de corecturi, ori se duc la bucătărie să-și pregătească un ceai sau o cafea. Îți lași geanta/ghiozdanul/traista pe scaun, haina în cuier, îți scoți proviziile și le pui în dulăpior, apoi mergi să-ți umpli sticla cu apă și să-ți faci primul [uneori deja al doilea] ceai al zilei. Te întorci și te așezi în fața Polarului [întâmplător ori ba, ai căpătat unul identic cu cel pe care-l ai acasă]. Deschizi căsuța în care ajung textele de revizuit. Primești un exemplar din lista zilei. Îți cauți numele scris de mână în dreapta și subliniezi cu marker galben proiectele tale. Încet-încet, începi să auzi: bifă! bifă! bifă! [semn că detectivele s-au apucat de treabă]. În camera revizuitoare sunt 7 birouri [dintre care 6 locuite], 4 ghivece în pervaz și trei mari canaturi [cel care se deschide înjumătățit] luminoase. 22 ochi [4 ori 5 plus 2] în patru, 12 mâini care se frământă în căutarea cuvântului potrivit și 60 degete care tastează. O duzină de ceaiuri în toate cele șase dulăpioare locuite, fructe în fiecare dimineață și căni sau sticle cu apă, nelipsite, pentru a adăpa sinapsele. Te așezi și te apuci de treabă. În căsuță a ajuns primul proiect. Zici și tu bifă, iar în secunda următoare cinci mâini se opresc din ceea ce făceau, iau cinci pixuri și șterg un nume de pe lista zilei...