...
e atât de târziu, încât mi se închid instantaneu ochii de somn. simt totuși nevoia de a scrie un gând; altfel [mi] se pierde... azi-dimineață m-am trezit lamentându-mă c-am devenit un fel de copil de porțelan, care se îmbolnăvește de la orice boare de vânt mai răcoroasă. [nu-i bai, că mi-am revenit ușor de astă dată...] după-amiază însă am aflat o veste care mi-a răstălmăcit rădăcinile. care mi-a reamintit că viața noastră atârnă de un fir de ață care se poate rupe în orice moment... la ce bun atunci toată zdroaba? la ce bun să aduni o viață întreagă lucruri trecătoare, care se pierd, când sufletul are nevoie de altceva? iată cea mai de dorit urare pe care-o poate primi un om, ca să-și poată aduna cele necesare Vieții adevărate: „Să-ți dea Dumnezeu sănătate!”