...
polifonie brumară. zile care m-au schimbat un strop. care m-au făcut să-mi pun anumite întrebări. care m-au răstălmăcit. care m-au învățat că uneori, vrând-nevrând, ești oprit din fugă. asta ca să înveți că viața e „mare Dar” și trebuie să-l prețuiești ca atare... anomalia globulelor mele roșii mă face să-mi imaginez că am inima albă. [asemenea inimioarei cu margarete pe care o păstrai în sertar pentru un moment special, dar pe care-am găsit-o când am făcut ordine și n-ai mai avut încotro - a trebuit să mi-o dai.] n-am mai fost într-o Casă Albă de dinainte de a se naște Ștrămpănel. am rămas de atunci cu o apatie acută pentru locurile astea. pentru că păstrează în pereții lor amintirea prea multor suferințe... acum am învățat să fiu darnică; să întind mâna și să întorc capul. să stau cuminte ore în șir în fața unor uși care se închid și se deschid continuu [ca un soi de picătură chinezească], sperând că doar-doar va veni și rândul meu. în prima zi mi-a ținut de urât minunata antologie despre case primită de la copilul-iubitor-de-stele, apoi mi-am amintit că dinainte de mutare începusem eseurile despre „Frumusețea uitată a vieții” ale domnului Pleșu, așa că le-am cetit cum am apucat.[am găsit acolo multe care m-au pus pe gânduri. dar și unele răspunsuri...] concluzia e aceeași ca anul trecut: hemoglobina mea e atipică și nu se va schimba. îmi imaginez că am inima albă, la fel ca cea cu margarete pe care-am prins-o de perete. ascult Iris și beau compot de gutui. n-am avut aparatul cu mine să fotografiez frunzele din parcul botanic, dansânde într-un swing foșnitor și blând...azi am spălat fereastra și, odată cu praful, am înlăturat și oboseala. mâine e ziua joioasă. am copt dolofane pentru detective. abia aștept să-mi povestească noile năstrușnicii făcute de Domni Încurcă-Lume și Doamne Talmeș-Balmeș... tocmai mi-am reamintit un bobârnac primit zilele trecute: „dacă ți-e dor să-mi scrii, scrie-mi! ce-ți pune piedică?”