...
„Voyez vous ces
yeux? Les profils des deux yeux? Ces hémisphères représentent lʼamour. Que reste-t-il
de vivant après la mort? Le souvenir des yeux, des regards, par lesquels on a
exprimé son amour des hommes et du monde.”
(Constantin Brâncuși)
Iubesc fotografia asta, pentru că-i cunosc povestea. [ Parcă încă-l văd pe domnul cel scund, cu șirul de lozuri în plic și-o geantă pătrățoasă atârnată de gât, încercând să ne încadreze pe mijlocul porții. Apoi oprindu-se dintr-odată că „nu-i bine, mă! ia uită-te sus! tu nu vezi cum arată?” Apoi, ceea ce mai rămâne e și faptul că prin intermediul artei domnului Brâncuși ni s-a deschis amândurora o nouă zare...]
Ceea ce trăim împreună nu se poate exprima în cuvinte, dar simt că oarecum amintirea acestor clipe se poate păstra un strop mai vie în cuprinsul lor. Mă reîndrăgostesc de fiecare diferită privire de-a ta, clară sau mai greu citibilă. [ „așa-s de negri ochii tăi, lumina mea”]. Îmi oglindesc fericirea în visele pe care ni le croim, împreună. Inima-mi devine-un pământ roditor atunci când o auscultă a ta blândețe. Ce minune simfonia mâinilor sculptându-se reciproc, împreună! Atâta timp cât suntem împreună, nu mai e tic pentru că tac. Tot împreună, bineînțeles!
Cred că aste minunate zile luminate s-ar rezuma printr-o singură expresie, de.care nu am reușit să te vindec : ș-așa mai departe... [ Stai liniștit, n-o să înțeleagă nimeni altcineva în afară de tine.]