...
luna lui Prier se termină cu o ploaie curată, pe care-am simțit-o datorită umbrelei ruptă pe jumătate [ nu știu dacă-i moștenire de familie, ori li se întâmplă tuturor la fel; cert e că la noi acasă umbrelele sunt veșnic rupte sau de negăsit] și pe care-o întorcea vântul pe post de rufă întinsă pe sârmă la uscat. o ploaie liniștită pe care-am ascultat-o în tăcere, aproape de cotoare. o ploaie, interesant lucru, care nu m-a ursuzit, deși m-a udat. o ploaie aducătoare-de-nădejde și care mi-a scos în cale astă seară, înainte de a ajunge la căsuța portocalie de pe strada-cu-deal-pe-care-n-o-cunosc-taximetriștii, câteva frumoase exemplare de Helix pomatia. uite! vezi? voiam să scriu despre tine și m-am pomenit tastând despre ploaie...