..
Nu țin minte să mai fi prins în vreun an de Florii zăpadă, ninsoare ca-n toiul iernii. Dacă n-aș fi crezut, iată că la oază se poate! Au însă toate frumusețea lor, mai ales când știi să te bucuri. Uite, spre exemplu, când mă uit la cărarea asta, îmi amintesc lumina din ochii tăi. Seninătatea lor nemărginită pe care n-o poate descrie decât tăcerea alor mei. Consimțământul lor când se întâlnesc... Ai avut dreptate : o să pot face, la rându-mi, studiu de suflet o veșnicie, căci se va găsi mereu loc de a descoperi ceva nou în ceea ce te privește.
E dincolo de cuvinte. Când ajung Acasă, mi se schimbă imediat starea. Timpul capătă altă valoare. Parcă e alt om care mă trăiește; care respiră, vede, se curăță de toate câte a adunat în neliniște.
Oamenii oazei sunt toți niște căutători. Căutători - dăruitori. Am simțit poate mai mult ca niciodată ce mare și frumoasă familie s-a închegat și se încheagă acolo constant și cum ne poartă Doamne Doamne pașii tuturor într-acolo.
După aproape trei ani pe care i-am petrecut alegând ca ascultare spălatul vaselor și aranjatul mesei, mi s-a spus că acum trebuie să învăț să și gătesc. Doar nu ne-om hrăni mereu cu dolofane, salam de biscuiți și tartă cu fructe... Am început, așadar, ascultarea în bucătărie. Acestei vizitei scurte îi revine meritul de a mă fi pus să tai pâinea. [Te zero, vorba unuia dintre lupii tineri.]
M-am întors cu multe daruri, așa, ca de final de post. Bucuria din privirea omului care a mijlocit fără să-și dea seama să te găsesc, îmbrățișările sincere din partea atâtor tineri vii, surâsul la descoperirea dorinței doamnei din Alba Iulia de a scrie scrisori, emoția la nașterea altor doi atleți ai lui Hristos, cutremurul la cuvintele însămânțătoare ale predicii lupului care dă „binecuvântări de întoarcere”, încurajările de avânt, înrourarea bunicului care ne mustră mereu cu blândețe când ne vede împreună, strângerile tale de mână...
Concluzia : În orele în care mi-au înghețat mădularele, mi s-au trezit un strop simțurile. Mi-am văzut slăbiciunile și neputințele și-am înțeles că oricând mă împotmolesc pe drum trebuie s-o iau de la capăt. Mai cu avânt, mai hotărâtă!
pies: Am uitat. Pe „doicaunul” l-am transportat în siguranță, cu tot cu țepi. O să am grijă de el, căci îmi va aminti cum de atâtea ori parcă mă asculți cu mai multă atenție decât îmi ascult eu însămi gândurile...