...
Pentru unii o fi „nimereală”, pentru alții „lungime de undă”, însă când vine vorba de explicat de unde afinitatea și apropierea pe care o simți pentru anumiți oameni parcă dintotdeauna, eu prefer varianta cum că în toate e rânduiala lui Doamne Doamne. De vreo două zile m-am tot întrebat de unde îndrăzneala plicului [când oricum am uitat ce gânduri răzlețe am așternut acolo], ca abia acum să-mi dau seama că n-am făcut-o cu „drept”, ci dintr-o veche nevoie lăuntrică; am alergat, adică, după ajutor, fără să-mi dau seama...
gânduri rămase pe retina inimii după întâlnirea de suflet de astă-seară:
Când nu-ți găsești locul unde ți-e rânduit să fii, să te gândești că niciodată nu se pleacă, ci întotdeauna se merge într-un loc. Să știi, cu alte cuvinte, încotro te îndrepți. O prietenie adevărată se câștigă cu jertfă, în timp. De multe ori ne dorim și ne imaginăm lucruri care nu sunt neapărat bune pentru noi, doar că, nefiind îndeajuns de copți, n-avem cum să ne dăm seama... E important să îți descoperi sinele, să vezi cine și cum ești tu cu adevărat. Opusul sincerității e interesul, așa cum opusul adevărului e minciuna. Confortul se învinge prin hărnicie.
Concluzia: Strigătul nu a rămas fără mângâietor răspuns.