auscultare

...

a dori

nu e la fel cu

a durea,

așa cum nici dorul

nu se aude prin verbul

a ausculta.

și totuși, inima…

cinci

              Dragă om-drag-care-mă-citești,

       Azi am surâs în gând încă de dimineață gândindu-mă că pe înserate voi petrece câteva minute pentru a scrijesta scrisoarea aniversară. Postarea de cinci ani, adică. Tocmai ce le-am citit pe celelalte și mi-am creionat pe scurt traseul urmat din clasa a unșpea până acum [cel a cărui dâră a rămas amprentată aici, bineînțeles]... Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o prin astă cutie pseudojurnal e că trebuie să continui să visez și să fiu ceea ce sunt. Să adun povești oriunde merg, apoi să le împart; să le dau mai departe cum m-oi pricepe mai bine... Au prins contur destule de atunci: „Scrisoare pentru țara mea”, „oblonul verde”, „Buffon 404”, „povești cu cești”, „hora scrisoricească”, plus toate poveștile haios-ambigue răsfrânte în clipe de pace ori de zbucium.

        Pe scurt, azi mă găsesc altfel. Aceeași simplă și mereu diferită eu. Nu datorită celor câteva fire albe care s-ar vrea un semn al maturității , ci schimbărilor care se petrec constant înlăuntrul meu. Datorită lui Dar și tuturor celor care mă iubesc și îmi sunt clipă de clipă aproape...Să rămâi, te rog, și tu alături...

cu drag, G.

de dinainte de a ști

...

de dragul de a păstra amintirea vie...voi scrie. pentru tine.  pentru că mi-ai spus că ai încredere în mine.

când mi-am urcat pânzele în melcul tren de Vest, am crezut că m-am luat întreagă cu mine. abia când am ajuns și te-am regăsit mi-am dat seama că eram incompletă și că prin tot ceea ce ești îmi lărgești constant inima [n-aș mai putea să-ți spun câte camere și câți pereți are]. timpul nu e tic, distanța nu e loc, tăcerea-i mângâiere... redevin, capăt sens. altfel. atât aici; alte cuvinte potrivite în lăuntru,.. 

pies: m-am răzgândit. n-ar putea fi nimeni altcineva oftalmologul și cardiologul meu.

pies: mi-e dor să nu-mi mai fie dor de tine....

sfaturi înțelepte de la un „lup tânăr”

...

Pentru unii o fi „nimereală”, pentru alții „lungime de undă”, însă când vine vorba de explicat de unde afinitatea și apropierea pe care o simți pentru anumiți oameni parcă dintotdeauna, eu prefer varianta cum că în toate e rânduiala lui Doamne Doamne. De vreo două zile m-am tot întrebat de unde îndrăzneala plicului [când oricum am uitat ce gânduri răzlețe am așternut acolo], ca abia acum să-mi dau seama că n-am făcut-o cu „drept”, ci dintr-o veche nevoie lăuntrică; am alergat, adică, după ajutor, fără să-mi dau seama...

gânduri rămase pe retina inimii după întâlnirea de suflet de astă-seară:  

Când nu-ți găsești locul unde ți-e rânduit să fii, să te gândești că niciodată nu se pleacă, ci întotdeauna se merge într-un loc. Să știi, cu alte cuvinte, încotro te îndrepți. O prietenie adevărată se câștigă cu jertfă, în timp. De multe ori ne dorim și ne imaginăm lucruri care nu sunt neapărat bune pentru noi, doar că, nefiind îndeajuns de copți, n-avem cum să ne dăm seama... E important să îți descoperi sinele, să vezi cine și cum ești tu cu adevărat. Opusul sincerității e interesul, așa cum opusul adevărului e minciuna. Confortul se învinge prin hărnicie. 

Concluzia: Strigătul nu a rămas fără mângâietor răspuns.

dâră

...

dimineață, în timp ce mă grăbeam să las scrisoarea galbenă a lui Ștrămpănel în cutia roșie, mi-am amintit că azi s-a împlinit un an de când m-am întors de la Dijon... pe scurt, viața mea de acum e doar cu vreo sută optzeci de grade diferită de cea de atunci, și asta privind din mai multe unghiuri. pe de o parte, un Dar neașteptat care-mi umple inima clipă de clipă [de simt că mi-am plantat un ceas ce-mi revarsă continuu blândețe în vene] și mulți oameni noi pe care i-am cunoscut și de la care învăț constant să iubesc plinătatea vieții, iar pe alta un final de facultate cam abrupt și un loc de muncă care nu mă împlinește întru totul, deși încerc să-mi fac treaba cât pot de bine... ar mai fi dorul de cei dragi cărora apuc să le scriu rar în ultima vreme, dorul de carte, dorul de stat o zi întreagă în bibliotecă, lângă portretele uriașe ale scriitorilor de la etajul trei, dorul de...

clinchet

...

casa inimii mele e plină. e plină de tine, e plină de voi, toți cei care-i dați sens, culoare, nădejde de avânt, putere să bată și să răzbată...

...pentru că încă avem lumina

...

„Când suntem cu Hristos, suntem în lumină, iar când trăim în lumină, acolo nu există întuneric. Lumina, însă, nu este veșnică; de noi depinde. Se întâmplă ca și cu fierul, care în afara focului devine întunecat. Întunericul și lumina nu pot viețui împreună. Niciodată nu putem avea întuneric și lumină în același timp. Ori lumină, ori întuneric. Când aprinzi lumina, se mistuie întunericul.”

(cuvinte culese de revista Familia Ortodoxă)

povceașcă de dor

pseudoalegorie

pentru tine, știi de ce...

...

imaginează-ți un pui neastâmpărat, care tot încearcă să-ți ia zborul din cuib, deși nu are aripi îndeajuns de puternice încât să reușească. e mic și plăpând, și tocmai de aceea nu știe că în afara culcușului de bine zace hăul, prăpastia. după ce-și scutură urdorile, își ridică țanțoș căpșorul și își zice: gata, în curând îmi iau zborul! din fericire, tocmai când să se aventureze înspre prăpastia ce stă să-l înghită, vine mama și-l mângâie, șoptindu-i blând că încă nu e vremea și că trebuie să mai aștepte. aripile-i sunt încă necoapte și s-ar frânge mintenaș... când simte aripa protectoare învelindu-l cu căldură, puiul închide ochii blând, se cumințește și înțelege că cel mai înțelept e să mai aștepte un strop. altfel, întreaga grijă și osteneală ar fi în zadar. se cumințește și rămâne în cuib.

acum, nu te întreba ce s-ar face puiul de-ar fi singur. și pentru cei singuri rânduiește Doamne Doamne un înger păzitor. 

[de] grație

...

- bine, te rog să nu uiți să-mi încarci creditul... apropo, nu ți-am spus de ce am râs ieri. vine piciul la mine speriat, aproape plângând, că îl vor duce la închisoare... no, curios, am surâs în sinea mea și l-am întrebat din ce cauză, la care el aduce telefonul și-mi arată că a primit un mesaj în care e anunțat că a intrat în perioada de grație. no, el s-a gândit să o să-l bage după gratii acum că îi expiră creditul...

gândul din gând

...

N-am mai pățit așa ceva până acum. Sâmbătă seara când am ajuns acasă nu am putut citi cele două povești care mă așteptau cuminți în plic. Am desfăcut peticul cu binecunoscutul scris mic al Castanei, dar m-am oprit după câteva rânduri... N-am mai putut continua. Le-am lăsat deoparte neputincioasă... [Vezi tu, se pare că și pe planeta mea se află un soi de vulcan care erodează din când în când.] Abia adineauri am apucat să le deschid, să îmi deschid inima înspre a le primi gândurile bune.

„Când ți-e foarte dor de îmbrățișările ursulești Georgiene, mergi de le ia! Să nu aștepți niciodată să ți se servească pe tavă!” ... așa scria Anu, deși nu e întocmai adevărat. Căci și ursul dăruitor de astfel de îmbrățișări ar cam trebui să nu mai hiberneze și să recupereze toate ne-răspunsurile și ne-scrisorile. Tot ce a lăsat ne-spus*, ne-scris, ne-mulțumit... 

Cu patru ani în urmă eram doar Georgi-cea-care-nu-știe-încotro-să-apuce. Nu aveam nicio poveste din cele câteva zeci care s-au adunat între timp în cutiile de acasă. Nu cunoșteam niciun diamantin dintre cei care mi-au ieșit în cale după ce-am îndrăznit să fac pași înspre oameni, și asta fără a mă teme că mă vor crede nebună. Dacă n-ar fi fost primul răspuns, adică al Castanei, în mod sigur nu m-aș fi aventurat la un asemenea drum. Așa, simt că parcă totuși nu e degeaba și că, oricât de mult aș hoinăi, cărarea mea tot într-acolo duce și rostul meu tot în jurul aceleiași idei se rotește. 

Tot ce am lăsat ne-spus, ne-scris, ne-mulțumit, v-am trimis în gând. Tuturor celor care mă iubiți, tuturor celor pe care [chiar și fără ca voi să bănuiți] vă iubesc.  Iar pe tine, dragă începătoare. te rog să stăruiești a-mi cere, ne-explicit,  să rămân copil... Mulțumesc!

[*la nespus are voie doar împărțitorul de clasa a doua]

pentru că iubim Sibiul *

foto: PhotogrAndra*

recidivant

RECIDIVÁ, recidivez, vb. I. Intranz. 1. (Jur.) A comite o infracțiune după ce mai fusese condamnat o dată, pentru săvârșirea altei infracțiuni. 2.(Med.; despre o boală) A se manifesta din nou după o vindecare clinică; a reapărea, a reveni. – Din fr. récidiver.

...

pe cărarea celei de-a doua variante. [detectivul a plecat din nou în metropola cu Frantzi, dar de această dată a uitat să-mi spună să am grijă de ochi.] când am auzit cuvântul recidivant, m-am prefăcut că nu-i înțeleg sensul și am cerut o confirmare. poate că și revenitul glodirii are un rost al ei, din care să învăț să apreciez mai mult ceea ce contează cu adevărat... fiecare avem rănile noastre, important e să ni le ducem cu demnitate.

nu că n-aș clipi, dar...

...

...n-am avut destulă grijă. altfel, aș fi putut folosi acest timp pentru a mulțumi.

îmi caut „catacombele”

...

mi-a fost dor de scrijestat. știi, nu-mi place când trec zilele și nu apuc să fac ceea ce îmi place cu adevărat. vrând-nevrând, aste zile m-am cap dat peste cap, asemeni unui bulgăre de zăpadă ce se prăvale din deal și prinde tot mai multă viteză în coborâșul lui [și asta e oarecum din cauză că pe planeta F612 ziua a devenit noapte]... 

deși poate am lăsat impresia unui urs hibernând, nu e întru totul așa. am readunat povești în mine. povești ale celor dragi care se întorc din când în când acasă și îmi împărtășesc din visurile lor și ceea ce au mai trăit și adunat în răstimpul cu dor... entuziasmul lor mă face să cred că și în mine există catacombe nebănuite, pe care doar prin multă, mult mai multă muncă le-aș putea descoperi...

paișpe

...

anul nostru s-a înnoit acasă, ș-poi Acasă. adică acolo unde ne e cel mai bine și de unde ne crește bucuria inimii și odihna sufletului... simt o nemăsurată lumină dătătoare-de-bine și o continuu-crescândă-schimbare care mi-a fost sădită de atunci, de când a început clasa întâi... despre restul nu mai e nevoie să scriu, știi deja. știi prea bine... deocamdată două cuvinte [trei, de fapt]: zece în nespus.