”-De ce ții mâna în buzunar?
- Pentru că e comod.”
atunci cred că nu și-a mai dat niciun termen și m-a luat pur și simplu de mână. îi vedeam ochii verzi-albaștri sclipind în ultimele raze roșietice care răzbăteau printre acoperișurile bătrâne și îl priveam fără să-i pot spune nimic. nu i-aș mai fi dat drumul...
Cred că a venit vremea să se termine frica mea nejustificată. Din fraza anterioară lipsesc primele două cuvinte. Cineva, din greșeală, a apărut... Acum că mă gândesc, nu știu ce a fost în capul meu. Cred că a fost doza de nebunie pe care am reprimat-o ani la rând și ale cărei picături adunate s-au revărsat joia trecută și mi-au dat viața peste cap cu 180 grade. Sibiul parcă-mi zâmbește acum din toți porii și parcă plutește miros de începuturi la fiecare colț de stradă. Iubesc primăvara. Și zilele de luni. Și faptul că zici că mă înțelegi pur și simplu, deși mie îmi par greu de citit privirile tale...