M-am gândit că n-ar avea niciun farmec să vreau să mă fac doctor atunci când voi fi mare. Și nu pentru că tata mi-a zis mereu că mi s-ar face rău la vederea unei picături de sânge, ori că n-aș avea tăria să fac nici măcar o amărâtă de injecție. Nici faptul că acum sunt la ”Facultatea de Balet” și că m-ar terifia gândul la atâția ani de studiu nu cred că are vreo importanță aparte. Nu, ar fi pur și simplu pentru că aluatul din care sunt făcută nu rezonează cu acea lume. Grey's Anatomy, da, surpinzător, am văzut și eu, doar că serialul nu m-a ajutat decât să-mi dau seama că locul meu nu e nicidecum într-un spital și într-o sală de operații. Cu toate astea, când o să fiu mare, o să am un alfabet, de la A la Z, de doctori, răspândiți în toate colțurile lumii. Și mă voi duce cu carnețelul și creionul să le zgândăresc dorul, sau o să le trimit plicuri cu gânduri celulozice pentru inimi. Or avea ei teorii despre circulații mari și mici, vene, artere și capilare, dar pentru pompa tetracamerală voi avea eu alte leacuri. Mă voi simți cât un purice de mică atunci când vor începe să discute despre cazuri care mai de care mai patologice, o să mă întristez un pic de neștiința mea, dar o privire le va fi de ajuns să înceapă să râdă și să redevină copii...
[păstrător-de-gânduri-bune. o călătorie de la adolescență la maturitate. jurnal de mamă de trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]