foaie vie de jurnal

 

„Prin piețele lumii” sau despre cum am dus piața în parc

...

Le-am promis copiilor [și mamelor lor] dragi care vin la atelierul nostru de povești încă o carte deosebită, ideea mea fiind să călătorim „Prin piețele lumii”. Iată-mă așadar azi punând la copt o nouă rețetă de biscuiți aromați [voiam să fie de sezon și în ton cu prăjiturelele cu căpșuni recomandate la piața din SUA], căutând idei și pictând [repejor, bineînțeles, în timpul somnului alor mei] o ilustrație numai bună pe care s-a nimerit s-o găsesc. Nu aveam planuri de tarabe cum am improvizat vara trecută la bunici, dar s-a întâmplat să mă sune Mădă cea grijulie, care știa fotografiile cu băieții și, auzindu-mă reticentă, nu a vrut nicicum să accepte că cei mici nu vor avea o activitate practică așa cum își imaginase ea: „Hai, măcar ceva să vândă!” Și, uite așa, am convocat pe ultima sută de metri coșulețele cu fructe și legume ale fiecăruia. Cu ce bucurie a prins apoi viață piața noastră ad-hoc din Botanic! Le-am citit despre piața din România și despre cea din SUA, dar cea mai interesantă a fost activitatea de vânzare-cumpărare. Au fost cuceriți de schimbul de monede și bancnote, de cântarul inedit cu talere adus tot de Mădă-cea-recuzitoare și de casa de marcat de lemn a lui Dodo. Au cumpărat și-au mâncat cireșe pe săturate, apoi au trecut la morcovi, conopidă, castraveți, roșii, nuci, verdețuri. Vorba cuiva, brânza mai lipsea! Ei nu se mai dădeau plecați, dar a trebuit să strângem taraba odată cu înserarea...

O lecție reînvățată azi: atâta timp cât jertfești timpul tău vrând să dăruiești bucurie celorlalți, Domnul înmulțește darul și rânduiește totul mai bine decât îți plănuiești.

Micule Aaron, suntem cu gândul la tine... Să fii bine!

 

dulapul din care cresc flori

 

...

George și-a dorit foarte mult acest dulăpior, laolaltă cu patul la fel de albastru. Ambele le-a vrut pentru vulpița lui cusută de Linde. Cum-necum și fără știrea și aprobarea mea le-a primit, în cele din urmă, cadou de ziua lui și tare s-a bucurat. Tot împiedicându-mă de ele prin casă, am prins drag de dulap [chit că e de plastic] și așa s-a născut și ideea cu „dulapul din care cresc flori”. Cel mai probabil, la vară va găzdui multe alte aranjamente florale. 

buchet aniversar [iar]

 

...

Nu pot ține socoteala urărilor pe care le primesc de ziua mea pentru că ele se întind pe mai multe zile. E o bucurie de Florar care durează mai mult decât nunțile din povești și, primindu-le, îmi reamintesc că sunt mulți [nenumărați!] oameni diamantini care țin la mine sincer și mă poartă în inima lor indiferent în ce depărtări apropiate s-ar afla... Da, ei toți încap în inima mea!!!

32

...

Aseară m-au lăsat puterile și-am adormit lemn, așa că azi m-am trezit devreme să pregătesc bagajul de picnic, căci asta mi-am dorit pentru ziua mea: să mergem împreună undeva în natură. M-au ajutat și băieții să facem biscuiții și tarta [adaptată cu căpșune], dar fiecare dintre ei voia totodată și altceva. George mă zorea [amintindu-mi o dată la câteva minute] să deschid „cadoul” împachetat de el de cu seară [în cadou era cutia noii mele căni de la Dar, și-n cutie un desen de-al lui], iar Teodor repeta sus și tare că el vrea la Bazoș, nu la Liman. Coconel patrula cerând lapte când își amintea... Într-un final, am împachetat totul și-am ajuns după prânz în locul unde mi-am mai petrecut 2 aniversări în ultimii 8 ani.

Lihniți de foame, totul li s-a părut acolo delicios! [E și asta o soluție pentru când sunt mofturoși la mâncare!] Dacă Dimitrie n-ar fi vrut continuu să se dea de-a berbeleacul de pe deal, probabil am mai fi stat și noi întinși pe pătură să ne hodinim plămânii și să privim cerul... Ce minunată era pădurea după ploaie! Ne-am umplut coșulețul cu soc, am admirat nenumăratele nuanțe de verde și lebedele de pe iaz, apoi am mers să vedem noua fermă. Domnișorul „Uite” era mirat, încântat și totodată temător apropiindu-se de animale. E o minune să-i vedem crescând!

Plimbarea s-a terminat cu o oprire mai în vale, la niște prieteni dragi, unde copiii au mai avut parte de o porție de joacă [plus prima porție de înghețată din acest an], iar noi ne-am bucurat de întâlnire, căci „bucuria omului e omul”.

Sunt fericită, sunt recunoscătoare.

Îți mulțumesc, dragă Doamne-Doamne, pentru toate...

 

31 + 365

  

...

Azi mi-am lăsat un pic treburile [care nu se termină niciodată] deoparte ca să mă pregătesc pentru copii, ca să le mai împărtășesc din bucuria poveștilor care locuiesc la noi acasă. De multă vreme am tot vrut să le citesc din Luli, dar nu am apucat până acum. M-am gândit să fie despre o singură plantă [n-aș fi avut cum să parcurg întreaga carte], așa că am ales păpădia. Am printat niște fișe botanice simple [pe care le-au colorat și le-au pictat după ce le-am citit] și am copt biscuiți flori, cu iz franțuzesc de această dată. Voiam neapărat să folosesc lavanda primită de curând de la o prietenă dragă, și-am scotocit în teancul meu de rețete. N-am găsit nimic potrivit, așa că am improvizat [adică am adaptat această rețetă, înlocuind toporașii cu lavandă uscată și ceaiul negru cu lapte de orez]. Rezultatul nu a fost cel scontat [asta pentru că am lucrat cu ulei de cocos și-am uitat iar că el se comportă diferit] și m-am necăjit un pic, crezând că celor mici n-o să le placă, motiv pentru care am mai copt o tavă de biscuiți cu ciocolată. [În parc însă biscuiții cu lavandă au dispărut unul câte unul, așa că poate, până la urmă, o să mai fac rețeta.]

Sunt curioasă dac-au îndrăgit-o pe Luli, o să aflu data viitoare. Tot atunci, mamele îmi vor spune ce-au făcut cei mici după ce-au ajuns acasă. Oare vor fi un strop mai atenți la plantele din jurul lor?

Cât despre mine, sunt bucuroasă. Merg să-mi odihnesc ochii, să mă prindă ziua de mâine cu un șalazion mai potolit...

o veșnicie, întru veșnicie

...

        Dragul meu,

        Suntem de o veșnicie împreună, iar astăzi sunt o veșnicie de ani de când am devenit uniți întru Hristos. Ce mare dar, ce nemăsurată binecuvântare!

       Azi-dimineață mi-ai urat „La mulți ani senini!” - poate pentru că eu devin tot mai crispat-încruntată de grijile zilnice - și-ai făcut și o glumă cum că „degeaba ai pus în coș cea mai scumpă cremă de riduri”. Apoi ai plecat [obosit, dar senin] să rezolvi o grămadă de treburi. Eu am rămas să-i îngrijesc pe cei trei domnișori Cam-tot: pe Spune-cam-tot [foarte răvășit de o enteroviroză], pe Papă-dulce-cam-tot [dornic să coloreze „100” de fișe] și pe Sparge-cam-tot [pus continuu pe șotii și de nelăsat singur deloc]. Despre maldărele de haine [o splendoare!] care ni s-au strâns după numai o săptămână de vacanță nu mai scriu. Nici despre faptul că atunci când nu răzbesc mă simt o îngrămădită și nu pot fi senină cum mă vrei pentru că doar o mamă știe că toate trebuie rezolvate în același timp [adică în timp ce unul țipă că îi e rău, altul că vrea să colorezi cu el și celălalt se-agață de fusta ta să-i dai lapte, iar mașina de spălat cântă că a terminat, hota îți dă dureri de cap, vasele se strâng grămadă, scutecul e plin de-ndată, e amiaza și te-ai învârtit șase ore neîncetat... iar în urma ta totul pare ori neînceput, ori neterminat].

    Când te-ai întors, ei dormeau. Nu de mult, abia de câteva minute. Era cât de cât ordine, iar eu numai ce mă apucasem de rulada cu cocos de care-ți era dor. Ai venit cu ceasul cu Micul Prinț reparat [dragul de el, sunt ani de când a dormitat] și cu 3 bujori roz splendizi. Minunați, asemenea celor 3 daruri ale noastre...

   Am căutat albumul de nuntă, am scos o fotografie de care-mi era dor, apoi li l-am dat copiilor să-l răsfoiască. Cum de-am ales așa fotografi nepricepuți, nici acum nu înțeleg. Vorba ta, nu ne-am stresat prea mult cu pregătirile și, dacă au fost alții care au vrut să ajute, i-am delegat. Probabil să fi fost nunta acum, aș fi încărunțit cu pretențiile mele. Atunci aveam doar 24 de ani și-mi doream un singur lucru: să fiu soția ta! Am acceptat și orașul, i-am acceptat până și pe Vasilica și pe fotografii cei neinstruiți, numai să ajungem doicaunul în fața Domnului. Până la urmă, acela a fost momentul cel mai important: taina. A fost, este și va rămâne...

    În timpul plimbării de seară te-am întrebat cum te simți, iar tu mi-ai răspuns prin 2 cuvinte. Întâi „minunat”, și apoi „bogat”. Cred că nu aș fi găsit alte cuvinte mai potrivite care să mă rezume, asta în ciuda tuturor momentelor în care seninătatea mea devine furtunoasă...

    Îți mulțumesc și închei așa cum îți place: „Iubirea se cere păzită de oarba ispită, de fumul rebel, păzită cu zel, cu săbii de-oțel, și de ea, și de el, la fel!”

aici,

Darul tău

Pentru cină, ca să mă înseninez, am inaugurat covata luată zilele trecute de la lingurarii din Drăgășani. Cu un aluat înverzit, altfel nu se putea.

 

alte 3 zile luminoase după Paști

 

...

Să le dai țărână, papalașcă, nisip și pietre și sunt fericiți. Toți trei sunt fascinați de jocul cu pământul, în pământ, pe pământ. George a săpat zilnic, a scormonit pe unde a putut și a turnat beton din papalașcă. Teodor a fost muncitor ascultător și a transportat materialele unde i s-a cerut, iar Dimitrie a chiuit [literalmente!] de bucurie aruncându-și cu țărână în cap. 

Coconel la muguri de brad

 

...

Dacă anul trecut Dimitrie a stat cuminte în marsupiu până am cules noi mugurii de brad, acum a participat activ [adică era să răstoarne de câteva ori coșul, plus că se ținea, cum îi stă în fire, continuu de ghidușii]. Nu mă așteptam ca recolta să fie așa bogată, au contat ajutoarele. Aseară, bucătărioara dinspre Pietrar mirosea îmbietor a pădure, iar azi am lucrat întreaga după-amiază la pregătit siropul. Am o presimțire că va fi dorit...

3 zile luminoase după Paști

 

...

În grădina cea minunată, plină acum de galbenul florilor de Piciorul cocoșului, printre firele de iarbă acompaniate de atâtea ierburi, nu poți fi decât un mic Câlția. Așa i-a zis bunicul lui Dodo, cât despre mine... ei bine, mi-am primit porția de soare-verde-floare-terapie.

fereastra către Pietrar [în luna lui Florar]

 

prăznuind Praznicul Praznicelor

 

„grădina Învierii” în Sâmbăta Mare

 

...

Mă bucur că anul acesta am reușit să facem rost de o mână de grâu și am reluat activitatea cu „grădina Învierii”. George a venit cu idei la înfrumusețarea ei, iar Teodor a avut grijă să ude grâul o dată la câteva ore [am completat și eu între reprizele lui]. Inițial nu a luat avânt, și-am crezut că n-o să crească prea bine, dar iată-l azi verde și frumos, așteptând ca Domnul să înfăptuiască din nou minunea...