...
Aseară m-au lăsat puterile și-am adormit lemn, așa că azi m-am trezit devreme să pregătesc bagajul de picnic, căci asta mi-am dorit pentru ziua mea: să mergem împreună undeva în natură. M-au ajutat și băieții să facem biscuiții și tarta [adaptată cu căpșune], dar fiecare dintre ei voia totodată și altceva. George mă zorea [amintindu-mi o dată la câteva minute] să deschid „cadoul” împachetat de el de cu seară [în cadou era cutia noii mele căni de la Dar, și-n cutie un desen de-al lui], iar Teodor repeta sus și tare că el vrea la Bazoș, nu la Liman. Coconel patrula cerând lapte când își amintea... Într-un final, am împachetat totul și-am ajuns după prânz în locul unde mi-am mai petrecut 2 aniversări în ultimii 8 ani.
Lihniți de foame, totul li s-a părut acolo delicios! [E și asta o soluție pentru când sunt mofturoși la mâncare!] Dacă Dimitrie n-ar fi vrut continuu să se dea de-a berbeleacul de pe deal, probabil am mai fi stat și noi întinși pe pătură să ne hodinim plămânii și să privim cerul... Ce minunată era pădurea după ploaie! Ne-am umplut coșulețul cu soc, am admirat nenumăratele nuanțe de verde și lebedele de pe iaz, apoi am mers să vedem noua fermă. Domnișorul „Uite” era mirat, încântat și totodată temător apropiindu-se de animale. E o minune să-i vedem crescând!
Plimbarea s-a terminat cu o oprire mai în vale, la niște prieteni dragi, unde copiii au mai avut parte de o porție de joacă [plus prima porție de înghețată din acest an], iar noi ne-am bucurat de întâlnire, căci „bucuria omului e omul”.
Sunt fericită, sunt recunoscătoare.
Îți mulțumesc, dragă Doamne-Doamne, pentru toate...
