...
Armonia clopotelor care bat seara în Nucalia e tulburată de zbierete: „Șa vrut ioooo!!!!”, „Vorbesc tine nici-o-da-tă!”, „Rea mai din lumeeee!!!”. O mămică își târăște copilul cel mijlociu [cel mic i se ghicește în burtică, iar cel mare e cu bicicleta înainte] spre casă. Pe el, cel cu lacrimile șiroinde și gura țipătoare, îl duce de-o mână, și-n cealaltă ține motorul, tricicleta verde cu care zglobiul voia s-o apuce pe străzi necunoscute, deși i se spusese că se grăbesc ca să pregătească cina. „Șa vrut ioooo!!!!”, „Vorbesc tine nici-o-da-tă!” și „Rea mai din lumeeee!!!” sunt replicile care se aud din gura celui mic, nedormit de prânz. Cine-ar crede, văzând acest scenariu, că același copil de 2 ani și aproape 7 luni o alintase în aceeași zi pe mama lui cu apelativul „Bita meaaa! Bita meaaa!”?
Așa-i când ești mamă: ești și cea mai iubită și cea mai rea din lume în aceeași zi. Știu pentru că eu sunt mama din poveste...