...
Spre finalul zilei, când băieții dormeau amândoi frânți după ce-au aruncat cu dragul lor tată o grămadă de pietre [scormonite pentru a fi găsite] în Bega, am ieșit și eu [deși treburile Martei nu erau încheiate], cu un măr roșu în mână, să iau aer [pentru creier], strop de Viață [pentru suflet] și lapte [pentru prunci]. Și pentru că gândul a fost unul bun, le-am rezolvat pe toate într-o singură oră... Pe deasupra, am primit și darul de a fi strâns îmbrățișată de unul dintre cei mai calzi oameni din Nucalia. M-au podidit pe loc lacrimile pentru că un amalgam de sentimente s-au învălătucit în acel moment în mine și gândul mi-a adus aproape foarte mulți oameni dragi. Erau toți cu mine, iar eu eram cu ei, la fel cum în îmbucătura de măr era, pe de-a-ntregul, grădina mea neprețuită...
Nădăjduiesc ca, după doi ani de așteptare, felicitarea budapestiană să ajungă Crăciunul acesta la destinatar. Cât despre noi, ne vom împacheta și de această dată casa [nu doar bradul] acolo unde mergem...