...
Exact așa s-a întâmplat și cu George: la un moment dat, din senin, nu a mai vrut să stea deoparte și doar să se uite, ci să se implice și să frământe. Nici Teo nu se lasă mai prejos; zilele trecute a învățat să-și aducă scăunelul și să se urce la blatul de la bucătărie să ajute. Astăzi, când a auzit de turtă dulce, a venit de îndată și-a început să amestece [cu avânt până să-i spun că dacă dă tot aluatul pe lângă bol n-o să mai avem nimic pentru copii].
- Teo, pentru cine facem noi turtă dulce?
- Cip-ci!
- Nu, mami, nu pentru păsărele... pentru copii.
- Pii!
Acest dialog s-a repetat de câteva ori. Și de fiecare dată el voia ca dulcele să fie pentru păsărele... În cele din urmă, inimioarele au ajuns la copii, la copiii dragi care au scris astă seară împreună cu noi povestea fără cuvinte a omului de zăpadă...
