...
Doza mea de bucurie românească a fost astăzi întâlnirea cu domnul Vasile, un bătrânel scos parcă din cărțile cu povești de altădată. Are 83 de ani și debordează de vioiciune tinerească, fiind un domn aristocrat atât în port, cât și în cuvânt. E prezent zilnic la Sfânta Liturghie și la Vecernie, mereu îmbrăcat la costum, cu cămașă albă, cravată și pantofi bine lustruiți. I-am mărturisit cu prilejul altei discuții că mă impresionează ținuta dumnealui și mi-a răspuns simplu: „Păi nu te îmbraci oricum nici când ieși pe stradă, darămite în Casa Domnului. Oamenii nu se mai respectă pe ei înșiși și nu-i mai respectă nici pe ceilalți, de aceea se poartă așa indecent în zilele noastre...” Astăzi ne-a salutat bucuros, nu ne-am mai întâlnit de câteva săptămâni. Întrebându-l cum se mai simte, mi-a spus că e mulțumit că se poate deplasa [deși, cu tot cu ochelari, vede „ca prin sită”], recent având un episod de orbire care a durat cam o săptămână. Apoi, cu verva-i caracteristică, m-a purtat timp de câteva minute în viața dumnealui de acum 40 de ani, când era îngrijitor la vaci și, nesupus sistemului și neputând răbda nedreptățile, era cât pe ce să fie omorât în urma unei injectări intenționate cu un microorganism de la vaci. Ulterior injectării a orbit și a stat cam șase luni în spital, apoi i-a revenit vederea treptat. „Eu n-am fost prost și m-am tratat singur, că am înțeles ce îmi făcuseră...” A fost și-n arest pentru că nu putea să tacă: „Ce să fac? Așa eram eu, iubitorul de vaci... Vă dați seama, aveam 7000 de capete...” Apoi a fost făcut inspector, iar după revoluție și-a înființat propria fermă, s-a pensionat și și-a aranjat copiii cu două apartamente. Acum ne inspiră tinerețe, nouă, celor care căutăm însetați cuvinte cu folos de la oameni ca dumnealui. Înainte de a ne despărți, l-am întrebat dacă vrea să-l ducem cu mașina acasă, mai ales că vede ca prin ceață. Mi-a răspuns politicos că trece și pe la magazin să cumpere ceva de mâncare: „Mie-mi place și să gătesc. Azi îs liberi și ceilalți ai casei, dar îi las liberi și fac eu...” Apoi a continuat: „Dumneavoastră gătiți? Sau sunteți dintr-aceia cu telefonul?” Pentru că nu am înțeles la ce se referă și am ridicat din sprâncene, a adăugat: „Știți, să dați comandă pe telefon și să vină mâncarea.” După ce l-am asigurat că nu facem asta, l-a instruit pe George: „S-o ajuți pe mama. Vezi și tu, când face clătite. Când face orice... Viața e o luptă și trebuie să știi să te descurci în orice situație, să fii studit!” Apoi ne-a salutat cu o mică plecăciune, și-a pus pălăria pe cap cu eleganță și a cotit spre magazin... Eu am plecat cucerită de acest bătrânel dalb, cu suflet atât de alb. Ce mai „iubitor de vaci”!