...
E una din acele zile când te prinde seara, te uiți în jurul tău și toate sunt nelalocul lor, deși le-ai strâns și le-ai aranjat de sute de ori de când te-ai trezit. Te simți ca Absolut nimic, acel cățeluș invizibil imaginat de Wanda Gag, și spui și tu asemenea lui „mă-nvârtesc până amețesc, mă-nvârtesc până amețesc, mă-nvârtesc până amețesc...”; nu ca să devii vizibilă, ci ca să devii vizibil liniștită... Dar cum, când vasele așteaptă în chiuvetă [și nu e ca și cum n-ai mai spălat câteva rânduri azi], trebuie să mai pregătești ceva pentru cină, uscătoarele de haine sunt pline, mașina tocmai a terminat un alt ciclu, un maldăr de rufe uscate e pe fotoliul din dormitor așteptând să fie puse în dulap, altele să fie călcate, altele sortate pentru că le-au rămas mici copiilor?... Puiul cel mic are erupție dentară și nu vrea să mănânce mai nimic. Vrea doar lapte ca să se liniștească. Vrea doar în brațe, iar când trebuie totuși să-l lași jos plânge din orice, cade pe loc drept, țipă și lacrimile de crocodil i se rostogolesc furtunoase pe obraji. Puiul cel mare, după ce se trezește din somnul de după-amiază îl ia pe „nu” în brațe [orice-ar fi - pus ochelarii, gustare, joacă, schimbat haine, ieșit afară etc. ] și e, la rându-i, un mare Prinț Miorlau. Îți vine să-ți iei câmpii... Ești meteosensibilă [da, poți folosi acest eufemism la nevoie, numai să nu devină un obicei], ai vrea câteva minute în care să le poți pune pe toate la locul lor. Ai vrea să fii calmă, dar nici măcar cănile de orzo nu-și mai fac efectul, iar ciocolata din dulap aproape s-a terminat. Oricum, ți-ai rugat soțul să nu mai cumpere [deși știi că o să mai facă asta; tot pentru tine, pentru dățile când vine de la cumpărături și-l întrebi obosită: „Dar, nu mi-ai luat și mie o ciocolată...?” ]. Au trecut alte două minute de când te învârtești, iar puiul cel mic te caută; nu-l lăsa pentru că altfel iarăși țipă și geamurile sunt deschise toate. A, scutecul e plin din nou, trebuie schimbat. Și năsucul curățat. Și unghiile tăiate, deja a mai trecut o săptămână și e ca un tigrișor cu ele. Puiul cel mare vrea iaurt. Cu müsli și cu stafide. Și cu stafide goale. Adică și stafide în iaurt, și separat. Știi, da? Ce pregătești pentru cină? Mașina de spălat a terminat, nu uita să scoți rufele din ea. A, și ieri n-ai apucat să uzi florile din balcon, unele sunt aproape pleoștite iar. Oh, oare să mai bei un orzo? Să speli vasele și puteți pleca în Botanic. Unde-i puloverul celui mic? Unde-s mănușile de biciclist ale celui mare? Ghiozdanul era pregătit, unde l-ai pus? Gata, bine, cauți să te liniștești. Doi ochi negri îți cer asta împăciuitor... Câteva minute de mers cu mașina. Ajungeți în colțul de pădure din mijlocul orașului. Predai ștafeta și te predai naturii. Aduni un buchet de anemone, asculți florintele în pini, privești cei doi ochi calzi și iubitori și-ți spui că asta e... ești mamă și trebuie să înveți constant să te lupți cu tine însăți pentru a fi mai bună. Diseară plănuiești să stai să scrii. Aseară ai adormit, și alaltăseară, și cu o seară înainte, și săptămâna trecută la fel...